Fluturele..

clipi de câteva ori și-si auzi foșnetul inimii într-o pereche de aripi.
Mai închise ochii o dată întrebându-se
”Și acum..?
Dacă mă plictisesc?”

Închis acolo în camera cu-ntuneric trăia constant un program dictat
(același lucru reluat)
Drept e, se insinua demult o transformare:
Un colț de albastru privirea-i zări
și o rază de soare...

”Și-acum?

Stai să respir!
O fi la fel...
Și cu aripi!
Stai să văd că-s zori de-nceput...
Pe la amiază-oi fi deja obișnuit.

Ia să mă las cu vântul din aripi să călătoresc.
Ce de spațiu, câți fluturi încă!
Vin și eu!  Cât înalt, ce zbor ... ”
:)