Soarele? Unde ții tu soarele?

 

Soarele e la răsărit, în suflet.

E în zâmbetul fiecăruia. (Surâzi chiar acum, așa-i?)

Și eu port soarele în suflet. Tare-i bine.

Soarele pentru mine este adevărul și este sinceritatea, și-i în inima mea, întreg, astfel.

Soarele?

În spatele norilor. Se joacă, de fapt, printre nori. Mereu aici, fiind și-acolo.

În suflet e soarele. Acasă.

Acasă!

Soarele este în flori și în oameni tot soare este. E adevăr, dincolo de poveste.

E în inima mea.

Văd, strălucește.

Chiar în inima mea e.

E... câteodată

… într-o vale dintre munți.

În spatele dealului; ”umed”, acolo-i. Și-apoi, iar vine.
 

Acum, chiar în clipa aceasta,

A plecat cu zilele de vacanță.

Luminează de-acolo. Încredere, ori speranță?

Într-un zâmbet de copil e soarele.

Soarele meu e lângă mine.

Floarea mea  este soarele.

Uneori

Stă în caietul cu teme de vacanță; și pentru că nu l-am deschis, soarele nu s-a arătat.

Și-i mai place
Soarelui să se joace,
 cu razele pe alte continente.
De-aceea, când și când

Soarele este pe cer
 în Africa. Face un ocol, așa.

Este după nori.

…dincolo de nori.
Uite-l, e-aici!

(Gândurile despre soare au fost culese într-o clipă-sărbătoare, de la oameni cu străluciri și ei, în universul magnific al copilăriei)...

Unde-i? Unde ții tu soarele?