InvitatiLaFericire: august 2012

vineri, 31 august 2012

Despre bani?

Simplu și la obiect. Nu mă mai îngrijorează.
De fapt, sinceră să fiu nu doar că banii nu mă mai îngrijorează.. ci .am pus în locul grijilor- recunoștința.
Ultimele săptămâni au fost unele concentrate pe pasiuni, activități și gânduri care aduc bucurii.
Nu înseamnă că nu mai sunt necesar banii în viața meai, însă am schimbat radical ceva în concepția cu referire la aceste bilete oficiale care susțin fie dorințele firești de a explora în vacanțe alte lucuri ale minunatului Pământ, fie produsele de este nevoie în cotidianul zilnic..

Cum mă simt?
Recunoscătoare. Pentru că am un job pentru care simt că am fost pregătită, pentru oamenii din jurul meu, pentru locul în care am împlinit un majorat în profesie.

Mulțumesc! Mulțumesc! Mulțumesc!

Eu cred în minuni!

Am început să scriu pe acest blog cumva dintr-o dorință de a mă regăsi pe mine...

Mintea, precum corpul de nu exersează prin practici sănătoase sportul, mișcarea și întreținerea perseverentă ajunge la necesitatea unei diete..adică la ceea ce se cheamă uneori zbucium interior...
Ce se întâmplă dacă mâncăm serile- mult și bine, suntem sedentari... și asta-timp îndelungat? Evident acumulăm kilograme. Unora ne plac, altora nu...

Datr dacă- zi de zi- influențați de stress, nesiguranță ne alimentăm mintea cu gânduri sumbre, cu invidie, cu de genul.." Nu pot..", "Nu ajung banii"...." ce se întâmplă?
Creierul percepe toate gândurile noastre ca fiind reale..și atunci...chiar n-ai să poți, chiar bani nu vei avea, etc..

Ajunsesem să fiu omul care nu mai avea răbdare, ori care obosise și striga înlăuntrul ființei:Vreau acum și aici!!
M-am gândit apoi: câți ani mi-au trebuit să ajung să profesez ceea ce știam că am să fac de prin clasa a IV-a primară?? Cel puțin 5. Un Liceu Pedagogic de pe vremea aceea atât dura.
Și am avut răbdare? Și nu m-a clintit nimeni din hotărârea mea?
Păi...de câte ori nu trăiam cu autentică emoție joaca "de-a învățătoarea" prin fața blocului, cu copii de aceeasi vârstă, pe care îî aveam "elevi"? Mă vedeam cu ochii minții acolo-știam că așa încep eu să îmi construiesc realitatea.

Vreau..însă încrederea că pot unde-i?

Doresc..dar gândurile de bine, mulțumirea, recunoștința, ...?
Și au fost suficiente câteva aduceri aminte...câteva minunate cărți de citit, ca să redescopăr minunea dinlăuntrul meu.
Zi de zi se întâmplă o mulțime de lucruri bune. Cu cât mulțumești în gând, mai mult, mai sincer, mai plin de recunoștință pentru binele din viața ta, cu atât mai mult și în zilele următoare sporesc motivele de recunoștință.
Am descoperit -din experiența personală că trezirea cu gândul de a mulțumi pentru tot ce sunt, pentru tot ce am ....îmi dă o stare de bine-lăuntrică- de nebănuită siguranță.

Pe această "temelie" de bine, fundație de liniște și pace și recunoștință, legea atracției universale începe dă funcționeze din nou...
Binele atrage bine! Recunoștința după sine tot recunoștința cheamă, niciunul dintre noi, oameni nu ar trebui să aleagă neputințe, neîmpliniri....
Văd minunile zilnice, fericirile mici și mari cum îmi aduc emoții și recunoștință.

Fiecare e arhitectul zilei , săptămânii, anului și vieții lui!
Începe de azi, mulțumind că ești, că trăiești, că ai pe cineva aproape...că simți...că dăruiești.. Fii perseverent!