Noţiunea de arhetip la Jung

http://marianzidaru.wordpress.com/2014/02/06/notiunea-de-arhetip-la-jung/

În Dialectica eului şi inconştientului, Jung descrie procesul de confruntare a eului cu inconştientulsau mai precis cu conţinuturile inconştientului, cu imaginile arhetipale. Dintre acestea el citeazăcîteva, universale: Umbra, Anima/Animus, Bătrînul înţelept şi Personalitatea Mana.Dar ce este arhetipul? Un dat ereditar care modelează şi transformă conştiinţa individului. Un datcare se defineşte mai degrabă printr-o tendinţă decît prin conţinuturi specifice, imagini etc.moştenite. O matrice care influenţează conduita umană atît în planul ideilor cît şi în cel al moralei,eticii, conduitei în general. Jung vorbeşte despre arhetip (la început numit “imagine primordială”)ca despre acele trăsături comportamentale înnăscute ale biologilor. Deci, tendinţe înnăscute caremodelează conduita umană.”Noţiunea de arhetip – scrie Jung – derivă din observaţia repetată adeseori că miturile şi poveştileliteraturii universale conţin teme bine definite care reapar pretutindeni şi întotdeauna. Întîlnimaceleaşi teme în fanteziile, visele, ideile delirante şi iluziile indivizilor care trăiesc în zilelenoastre.” Aceste imagini tematice au la bază un arhetip. Ele ne impresionează, ne influenţează şi nefascinează.Arhetipurile nu au un conţinut determinat “decît din momentul în care devin conştiente, adicăalimentate cu materialul experienţei conştiente… Arhetipul este vid, el este un element pur formal,nimic altceva decît o posibilitate de preformare, tendinţă de reprezentare dată a priori”.Arhetipurile corespund instinctelor care, şi ele, nu pot fi recunoscute ca atare decît din momentulîn care se manifestă în intenţie sau act.În fine, arhetipul este psihoid pentru că el nu este accesibil direct conştiinţei (minţii conştiente), cieste transcendental.Arhetipurile si inconstientul colectiv: Inceputurile teoriei lui Jung referitoare la inconstientulcolectiv apar in anul 1909. In acest an, Jung si Freud au fost invitati sa conferentieze in StateleUnite, petrecand aproape sapte saptamani impreuna zi de zi. In principal isi analizau viselereciproc, iar unul din visele lui Jung ii reveleaza acestuia inconstientul colectiv, “mostenireaarhaica a umanitatii”.In clipa cand Jung a avut indrazneala sa-si faca publica ipoteza cu privire la inconstientul colectiv,ea s-a dovedit a fi abaterea cea mai semnificativa de la freudism si totodata contributia lui personala cea mai importanta in domeniul psihologiei. Ceea ce propunea Jung avea pretentia de afi un concept fundamental pe care sa se poata edifica intreaga stiinta a psihologiei. Jung aconsiderat ca este sarcina psihologului sa studieze inconstientul colectiv si entitatile functionalecare-l alcatuiesc – arhetipurile, cum le-a numit pana la urma.Jung le-a considerat in esenta drept nuclee neuropsihice innascute, avand capacitatea de a initia,controla si mijloci caracteristicile uzuale de comportament si trairile tipice tuturor fiintelor umane.

Intreaga zestre arhetipala a unui individ alcatuieste inconstientul colectiv, a carui autoritate si fortaapartine unui nucleu central integrand ansamblul personalitatii, nucleu pe care Jung l-a numit Sine.Reprezentarea printr-o diagrama a modelului junghian al spiritului trebuie imaginat ca o sfera,avand trei invelisuri. In centru si raspandindu-si influenta in intregul sistem, se afla Sinele. Incercul interior primelor doua cercuri concentrice este inconstientul colectiv, alcatuit din arhetipuri.Cercul exterior reprezinta constientul, avand drept focar eul, care graviteaza in jurul sistemului.Intr-o pozitie intermediara se afla inconstientul personal alcatuit din complexe, fiecare complexfiind legat de un arhetip -deoarece complexele sunt personalizari ale arhetipurilor, modalitati incare arhetipurile se manifesta in sufletul fiecarei persoane.

Cei care resping teoria arhetipurilor nu sunt deloc impresionati de descoperirea unor teme similarein mituri provenite din diferite zone ale lumii, sustinand ca migratia populatiilor si difuziuneaculturala explica lucrul acesta la fel de bine ca predispozitia innascuta. Jung a incercat sa combataaceasta interpretare atragand atentia asupra aparitiei spontane a acelorasi teme in visele,halucinatiile si maniile unor pacienti necultivati, care nu avusesera ocazia sa le intalneasca in viatalor diurna: “s-au observat mitologeme tipice la indivizi care n-aveau in nici un caz cum sa detinacunostinte de felul acesta ”. Ori de cate ori se constata ca un fenomen este caracteristic pentrutoate comunitatiile umane, el este expresia unui arhetip al inconstientului colectiv. Arhetipul poseda o dualitate fundamentala: este deopotriva structura psihica si structura nervoasa, estedeopotriva “spirit” si “materie”, astfel ca Jung a ajuns sa-l considere o preconditie esentiala tuturor evenimentelor psihofizice.Daca, asa cum credea Jung, arhetipurile preconditioneaza intreaga existenta, atunci ele ar trebui sase manifeste in realizari de tipul artei, stiintei si religiei , ca si in organizarea materiei organice sianorganice, fiind susceptibile sa ne ofere un punct de vedere capabil sa ne transforme modul incare intelegem toate aceste fenomene. Indiferent la ce ar mai putea duce ipoteza arhetipurilor, ea poate cel putin sa ofere o punte intre stiinta comportamentului si cea a mintii.Procesul de civilizare al fiintei umane duce la un compromis intre sine si societate si laconfectionarea unei masti in spatele careia traiesc cei mai multi oameni (persona). Ea este unfenomen colectiv, o fateta a personalitatii. Persona este o necesitate, prin ea ne legam de lumeanoastra; ea opereaza o simplificare in contactele noastre, aratandu-ne ceea ce putem astepta de laceilali. Prin intermediul personei ne structuram pe noi insine intr-o forma care sa poata fi acceptatade catre ceilalti. Ea a fost numita uneori “arhetip social”sau “arhetip de conformare”.Persona incepe sa se formeze in prima faza a copilariei din nevoia de a ne conforma dorintelor sisperantelor parintilor, colegilor si profesorilor nostrii. Exista atunci tendinta ca trasaturileacceptabile sa se structureze in persona, iar cele inacceptabile sa fie ascunse sau reprimate. Acesteaspecte indezirabile ale personalitatii pe cale de maturizare sunt sechestrate de regula ininconstientul personal, unde se contopesc spre a alcatui un complex- ori o personalitatefragmentara -numita de Jung umbra.

Fie si nedorita, umbra, subzista asemenea unei forte nedomolite, pe care o purtam cu noi pretutindeni. Ea are insusirea de a aparea mai ales in timpul viselor. Iata ce l-a indreptatit pe Jungsa considere umbra un complex, care asemenea tuturor complexelor poseda un miez arhetipal, incazul de fata arhetipul Dusmanului. Intre toate arhetipurile, Dusmanul e cel mai important si, inmod potential distructiv. Arhetipul dusmanului capata realitate in psihicul individual sub formacomplexului umbrei prin evolutia noastra intr-un mediu social uman. Exista doua surse importanteale acestui complex: indoctrinarea culturala si reprimarea familiala.Complexul moral se formeaza pe temeiul imperativului arhetipal de a ne insusi si de a perpetuavalorile culturii in care ne nastem. Dobandirea unui complex moral impune Sinelui restrictiiserioase, din care multe trebuie sa fie transmise umbrei. Ca sa ne protejam folosim o serie demecanisme de aparare a eului, cu precadere refularea, negarea si proiectia. Pe langa faptul ca nerefulam umbra in inconstientul personal, ii negam existenta si o proiectam asupra altora.Constiinta umbrei, ca atare, nu este importanta doar pentru evolutia personala, ci si ca baza pentruo mai buna armonie sociala si intelegere.Asa cum genul e perceput ca afirmare a principiului arhetipal adecvat propriului sex, si relatiile cucelalalt sex se sprijina pe fundamente arhetipale. Inconstientul masculin contine un elementcomplementar feminin, la fel cum in cel feminin exista un element complementar masculin. Acestearhetipuri, Jung le-a numit anima si animus.Anima produce stari de spirit- animus opinii; amandoua bazandu-se pe supozitiile inconstiente, inloc de idei realmente constiente si directionate constient. Asa cum mama este primul suport alanimei pentru baiat, tot asa tatal este intruchiparea imaginii animusului pentru fata, care exercita o profunda fascinatie in spiritul ei (ea va actiona mereu in maniera tatalui). O particularitate a luianimus este ca are tendinta de a se exprima ca grup de barbati, distinct de anima care esteintotdeauna vazuta ca o singura femeie.Dupa anima si animus , cele doua mari arhetipuri sunt acelea ale batranului intelept si marii mume.Jung numeste uneori batranul intelept un arhetip al semnificatiei; dar pentru ca el apare in variateforme- rege, erou, vraci, mantuitor- trebuie sa luam termenul de “semnificatie” in sensul sau celmai larg. Acest arhetip reprezinta un serios pericol pentru personalitate: cand el este trezit, omul poate lesne ajunge la credinta ca el poseda ”mana”, putera magica si intelepciunea pe care acestarhetip o detine. In acesta exista o putere de nebiruit, pe care oamenii o simt intuitiv si nu-i potrezista cu usurinta- ei sunt fascinati de ceea ce spune omul posedat de acest arhetip , chiar dacavorbele sale sunt incoprehensibileArhetipul marii mume actioneaza in mod paralel asupra femeii. Femeia posedata de aceasta figuraajunge sa creada despre sine ca este inzestrata cu o nemarginita capacitate de intelegere si iubire pecare vrea sa le puna in slujba celorlalti (pe care-I ocroteste cumva intr-un mod fortat). Aceastatiranie subtila, daca e dusa la extrem, poate distruge personalitatea celorlalti.

Arhetipurile sunt niste predispozitii innascute, ereditare. Carl Jung considera ca ne nastem cu ele sica ne pot conduce viata pentru ca sunt ca niste tipare care ne structureaza imaginatia, constiinta.Jung considera ca oamenii nu au minti inconstiente personale, ci impartasim un singur InconstientColectiv. “Arhetipurile creaza mituri, religii, idei filosofice care influenteaza si isi pun amprenta peintregi natiuni si epoci”Cum functioneaza arhetipurile? Jung a gasit aceste imagini si tiparuri arhetipale in fiecare culturasi in fiecare perioada din istoria umana. El considera ca mintea este ancorata in InconstientulColectiv asa cum un copac este inradacinat in pamant. Venim astfel pe Pamant cu un instinct prestabilit, cu tendinte de a juca anumite roluri (de mama, copil, erou etc) De fapt numele arhetipvine din grecescul arkhetupon care inseamna prim model-in sensul de a fi prima versiune folositamai tarziu pentru a fi multiplicata. Cert este ca de indata ce ne nastem suntem modelati de parinti,mediu, societate, ni se atribuie valori si credinte, pe care le credem proprii. Ce arhetipuri ne-aminsusit? Si pe care le reprimam? Sunt intrebari ce-si pot avea raspunsul in lista de mai jos.Umbra- simbolizeaza haosul, salbaticia, latura inconstienta a personalitatii noastre. Salbaticia esteun simbol folosit in basme, povesti, este present si in Cartea Junglei, Robin Hood, dar si in Biblie,Ioan Botezatorul l-a intalnit pe Dumnezeu “in pustie” De fapt noi recunoastem acest arhetip celmai usor in ceilalti, adica proiectam partea intunecata a personalitatii noastre asupra celorlalti.Umbra aceasta este partea ascunsa deghizata. Umbra este deci personificarea partii umane care onegam in noi, si o proiectam asupra celorlalti. Pentru ca se intampla de multe ori, ca la nivelulsubconstienutui sa avem o imagine a unui arhetip, dar ne reprimam dorinta, considerand ca nefacem un lucru moral, dar subconstienul este incarcat. El apare atunci cand o parte din tine tragespre o anumita directie iar alta parte(cea inconstienta) in directia opusa.Anima sau animus: Un alt tipar este cel al Sufletului (Anima este aspectul feminin al sufletului, iar Animus este partea masculina a lui) Barbatii isi intalnesc Anima, femeile Animus. Avem in minteun anumit tipar ar sufletului pereche, o completare a noastra, a ceea ce sufletul nostru are nevoie.Freud,Adler,Jung, cu totii considera ca noi ne nastem bisexuali, ca fetus noi nu avem o sexualitatedefinita, ea se va diferentia mai tarziu cu ajutorul hormonilor, dar cea mai mare influenta o are defapt presiunea sociala la care suntem supusi, cu rolulile pe care societatea ne face sa ni le asumam,apartinand unui anumit gen. Asadar ca femei trebuie sa fim cat mai materne, si mai putin agresive,in timp ce barbatii trebuie sa fie puternici,rationali si sa-si suprime cat mai mult reactiileemotionale. Dar, riscul de a actiona dupa un tipar bine stabilit, este, considera Jung, acela de a nedezvolta doar jumatate din potentialul nostru.Copilul: Arhetipul copilului este legat de speranta si promisiune, si de noi inceputuri. El vine ca o promisiune pentru regenerare, si ca o intarire a faptului ca Paradisul poate fi recastigat. Nasterea luiIisus Hristos este un arhetip foarte important , caci el uneste Pamantul si Raiul, pe Om deDumnezeu.

Sinele: Pentru Jung aceasta este imaginea lui despre Dumnezeu, caci sinele Uman si cel Divin nu pot fi distinse. Totul este spirit –vantul, respiratia sunt 2 simboluri ale lui. Spiritul coboara spreIisus, sub forma unui porumbel, in pustie.Vocea ii marturiseste adevarata sa natura: “Tu esti PreaIubitul Meu Fiu” Realizarea cea mai mare a sufletului este autocunoasterea adevarata, adica,redescoperirea adevaratului Sine, cel Divin.Mama: Este un arhetip esential, intrucat venim pe lume cu nevoia instinctiva de a evolua intr-unmediu din care nu poate lipsi mama sau un substitut al ei. Rolul ei nu poate fi negat, intrucatnimeni in stadiul de infant nu poate supravietui in absenta acestei legaturi materne. Acest arhetipeste simbolizat de Mama Natura, din mitologie,de Eva, de Fecioara Maria, sau de simboluri mai putin personale precum spiritualitatea, biserica, poporul, padurea, oceanul. Jung considera ca ceicare au dus lipsa de prezenta mamei in viata lor, sau care nu au primit atentia necesara din parteaei, vor cauta satisfacerea acestei nevoi materne in spiritualitate,biserica, sau construindu-si o viatalanga mare.Persona: Reprezinta imaginea noastra publica. Semnificatia aceasta este luata din origineacuvantului persona, care vine din latina si inseamna masca. Adica, personalitatea noastra este omasca pe care o asezam pe fata noastra inainte de a face cunoastinta cu cineva. Aceasta masca esteatat de des folosita incat putem risca sa ne identificam cu ea, si sa uitam cine suntem de fapt.Eroul: Lupta impotriva fortelor raului, el de fapt reprezinta Egoul. Ne consideram eroul, personajul principal, intram adanc in poveste si ne identificam cu acesta. Ajungem sa ne luptam cu umbra-adica cu inconstientul, care ia forma dragonului sau a altor monstri.Tatal: Simbolizeaza ghidul, figura autoritara,idea de legatura de sange, ale caror surse se gasescadanc inradacinate in Inconstientul universal.Acestea sunt cele mai importante arhetipuri, si constituie un punct de plecare pentruautoeducare,introspectie, intalnirea cu sine insusi, asa um o numeste Jung:“Cine priveste mai intai in oglinda apei vede mai intai propria-i imagine. Cine se indreapta spresine insusi risca sa se intalneasca cu sine insusi. Oglinda nu linguseste, ea il reflecta cu fidelitate pecel care se uita in ea, acel chip pe care nu-l aratam niciodata lumii, pentru ca il ascundem cuajutorul persoanei – masca noastra de actori. Oglinda insa se afla dincolo de masca si arataadevaratul chip. Aceasta este prima proba de curaj ceruta de drumul spre interior, o proba care-isperie pe cei mai multi caci intalnirea cu sine insusi face parte dintre acele lucruri neplacute pe carele evitam atata timp cat putem proiecta in exterior tot ceea ce este negativ. Cand suntem in stare sane vedem propria umbra si sa suportam cunoasterea ei, atunci abia am rezolvat o mica parte asarcinii : am suprimat cel putin inconstientul personal.”Analizandu-ne sufletele este posibil sa intalnim cateva tipare comportamentale dupa care neghidam fara sa putem explica acest lucru in mod rational, daca ne recunoastem in unele arhetipuri,este probabil pentru ca ne-am nascut “programati” sa traim si sa invatam niste lectii strans legate, tocmai de aceste simboluri aproape mitice. Orice simboluri am gasi inradacinate in adancul nostru,este deajuns ca ele sa iasa la suprafata, in constientul nostru, si acceptate.Zilnic ne luptam cudragoni imaginari,sau nu, suntem eroii care in permanenta cautam un animus sau anima, ne lovimde umbre,ajungand in final spre lumina. Depinde de noi sa lasam la o parte mastile persoanei.

Lectura antreneaza creierul

Sursa:http://webcultura.ro/o-dovada-stiintifica-lectura-chiar-antreneaza-muschii-creierului

Potrivit unui studiu efectuat de cercetătorii Universității Emory, lectura unei cărți bune are ca efect o îmbunătățire a activității creierului, într-un mod ce poate fi asemănat cu antrenarea mușchilor în cazul culturiștilor.

Astfel, lectura provoacă schimbări măsurabile în cortexului temporal stâng – regiune a creierului “responsabilă” de receptivitatea lingvistic- – și în zona primară senzorială a creierului. Pe timpul lecturii, neuronii din aceste zone sunt “păcăliți” să creadă că fac ceva ce în realitate nu se întâmplă – de pildă, atunci când personajul din carte aleargă, sunt activați neuronii asociați cu actul fizic al alergării.

“Schimbările neuronale pe care le-am găsit asociate cu sistemele senzațiilor fizice și ale mișcării sugerează că lectura te poate transporta în corpul eroului despre care citești. Este un lucru pe care îl știam cu toții la nivel figurativ, acum avem dovada că se întâmplă ceva asemănător și la nivel biologic”, a declarat profesorul Gregory Berns, conducătorul studiului.

La studiu au luat parte 21 de voluntari care au citit, în fiecare seară, timp de 19 zile, fragmente dintr-un roman, pentru ca apoi, în fiecare dimineață, să li se facă un RMN. Schimbările neuronale au continuat, la toți participanții, chiar și după cinci zile de la terminarea romanului, dovedindu-se astfel că lectura are o influență de durată.

“Participanții la studiu au păstrat conectivitatea neuronală sporită chiar și după terminarea cărții. Este un fenomen asemănător memoriei musculare în cazul culturiștilor”, a mai declarat Gregory Berns.

“Memoria musculară” este o denumire folosită în lumea culturiștilor și se referă la faptul că odată antrenați, mușchii își amintesc acest fapt și revin în scurt timp la deplină capacitate chiar și după ce antrenamentul a fost întrerupt pentru o perioadă mai lungă de timp.

(sursa)

Conectare constienta la Momentul Prezent

Gandurile vin si pleaca. Tu ramai. Experientele vin si pleaca. Tu ramai. Dorintele vin si pleaca. Tu ramai. Fericirea vine si pleaca. Tu ramai. Durerea vine si pleaca. Tu ramai. Formele vin si pleaca. Tu ramai. Pentru ca tu nu esti o forma, ci esti Insasi Viata care se exprima printr-o forma.

Conectare constienta la Momentul Prezent

Opreste-te pentru o clipa din tot ceea ce faci. Permite-ti sa fii aici, acum, in mod constient, fara a incerca sa ajungi in alt loc sau in alte circumstante. Pentru o clipa, permite-ti sa nu mai cauti nimic. Pentru o clipa, permite-ti sa onorezi aceasta clipa. Oricum, este singura care exista.
Clipa Acum este singura clipa, insa in perceptia umana s-a format o mare confuzie: Acum-ul este confundat cu ceea ce se intampla acum. Momentul prezent nu este ceea ce faci tu acum, ci Acum-ul in care faci ceea ce faci. Pentru faptul ca momentul prezent a fost confundat cu continutul momentului prezent, acceptiunea umana a proiectat o convingere care a dat nastere mai multor momente - fictive.
De fapt, nu exista un alt moment sau mai multe momente. Nu exista mai multe Acum-uri, caci Acum-ul este etern, neschimbat si fara forma. Tot ceea ce are forma, este dansul creatiei care are loc in clipa de Acum. Creatia este intr-o permanenta miscare, ceea ce face ca schimbarea sa fie singura constanta a lumii relative. Insa, acest dans schimbator are loc pe scena care este vesnic neschimbata: Eternitatea Momentului Prezent.
Fie ca meditezi, ca alergi, ca faci cumparaturi - toate acestea le infaptuiesti in clipa de Acum, fara ca aceasta clipa sa fie influentata de dansul sau de tendinta actiunilor tale. Dansul este temporar, scena este eterna. Dansul este intr-o permanenta miscare, scena este Nemiscarea Eterna.
Foto Timp, viata via Shutterstock

Cei mai multi oameni isi raporteaza existenta la ceea ce se schimba in permanenta. Ei se identifica total cu actiunile lor, cu gandurile lor, cu pretentiile lor, cu atasamentele lor - intr-un cuvant, cu ceea ce este temporar. Insa, Ceea Ce Esti Tu Cu Adevarat, nu exista in relativitatea relatiei timp-spatiu.

Momentul prezent este Realitatea Nevazuta in care exista tot ceea ce se vede. Nevazutul de dincolo de tot ceea ce se vede. Ceea ce nu poate fi gandit, ceea ce nu poate fi auzit, ceea ce nu poate fi atins. Ceea Ce Nu Are Forma, dar care sustine existenta tuturor formelor. Asadar, a sosit clipa sa te intorci in Centrul Fiintei Tale, pentru a imbratisa din plin Ceea Ce Esti Cu Adevarat.

In Centrul Fiintei Tale exista un punct infinit, fara de forma, din care si prin care intreaga ta forma a inceput sa se dezvolte ca si entitate indivi-duala. Asadar, acum este momentul sa te intorci la Origini. Forma, care isi reaminteste de Ceea Ce Nu Are Forma. Privirea care se scunfunda in Marele Mister. Sunetul care se intoarce la Liniste.

Chiar acum, fii constient de Aceasta Clipa. Nu de ceea ce faci acum acum, ci de Acum-ul in care faci tot ceea ce faci. Acea prezenta, inseparabila de Tine, de Ceea Ce Esti Cu Adevarat. Momentul Prezent nu te-a parasit niciodata, pentru ca nimic nu va poate desparti. Sunteti Una. In Vecie.

Gandurile vin si pleaca. Tu ramai. Experientele vin si pleaca. Tu ramai. Dorintele vin si pleaca. Tu ramai. Fericirea vine si pleaca. Tu ramai. Durerea vine si pleaca. Tu ramai. Formele vin si pleaca. Tu ramai. Pentru ca tu nu esti o forma, ci esti Insasi Viata care se exprima printr-o forma. Nu esti nimic din ceea ce este temporar, tocmai din acest motiv, nimic din ceea ce este temporar nu te poate ameninta sau completa.
Dansul formelor se afla intr-o permanenta miscare. Tu esti Nemiscarea care asista la acest dans. Martorul relativului. Iar daca vrei sa te implici in dans, o poti face oricand. Insa, daca uiti Cine Esti Cu Adevarat, risti sa te pierzi in dans. Dar, nicio problema. Te pierzi doar pentru a te regasi iarasi. Dar, ai posibilitatea sa dansezi in mod constient, fara a pierde legatura cu Misterul Nevazut din spatele dansului. Ai posibilitatea sa canti, fiind constient de Linistea din spatele sunetului. Ai posibilitatea sa alergi, fiind constient de Nemiscarea din spatele oricarei miscari.
Acum, inchide ochii. Accepta Momentul Prezent si permite-i sa fie. Permite-i acestui moment sa fie. Oricum, el va continua sa fie chiar daca nu ii permiti tu, insa, daca te vei abandona in Oceanul Infinit al Acestei Clipe, te vei scufunda in Liniste. PUR si simplu, nu mai lupta impotriva acestei clipe. Doar las-o sa fie, fara a opune niciun fel de impotrivire. Iar atunci cand accepti si te contopesti cu Ceea Ce Nu Are Forma, toate formele vor patrunde in realitatea ta individuala chiar prin vibratia acceptarii. Forma care transcende forma - aceasta este marea eliberare.
Asadar, permite-i Vietii sa fie. Permite-ti Tie sa fii, fara a te mai raporta la tot ceea ce este temporar. Fii constient de Viata din forma ta. Esti Una cu Ea. Esti Ea. Viata care se manifesta printr-o forma umana. Formele se schimba, vin si pleaca, dar Tu ramai. Aceasta prezenta neinfluentabila de ansamblul spatiu-timp. Lasa formele sa danseze, fara a te raporta la ele. Doar, asista la dansul lor. Nimic nu Te poate ataca. Esti deja Complet. Nimic nu Te poate intregi. Esti deja Intreg.

Sursa aici > http://www.garbo.ro/articol/Lifestyle/15776/conectare-constienta-la-momentul-prezent

Inelia Benz on Creating the 5th Dimension

7 Minutes

Reuniting With Your Twin Flame - Guided Shamanic Meditation

Flacăra Violetă a Transmutării

Sursa: http://lumina-ascensiunii.weebly.com/meditatii.html

Această meditaţie şi cunoaştere a Flăcării violet nu au fost disponibile omenirii de la distrugerea Atlantidei şi chiar din Lemuria. Maestrul Înălţat St. Germain a dorit să ne-o dea nouă pentru a o folosi să ne eliberăm de orice negativitate şi karma şi să devenim fiinţe libere. Această meditatie trebuie făcută odată pe zi. Ea ne ajută să eliminăm tot ce nu ne mai foloseste din trecut si orice negativitate gandită si simtită pentru noi sau altii. St. Germain a spus că dacă am ştii de ce suntem protejati de Flacăra Violet nu am inceta să o folosim.  
Poţi face invocarea Flăcării violetă oriunde şi oricând, acasă, în maşină, în timp ce îţi faci treburile, în timp ce te plimbi pe jos sau înainte de a merge la culcare. Pur şi simplu o poţi repeta oricând te simţi tensionat, obosit sau iritat. Vei obţine insă cele mai mari beneficii de la Flacăra violetă dacă o faci cel puţin 10-15 minute pe zi fără întrerupere într-un loc special ales pentru asta, pe care il simti curat din punct de vedere fizic şi energetic, dedicat pentru a lucra cu energiile spirituale, cum ar fi un loc în care meditezi, sau într-o biserică sau o capelă. E bine să ai un loc special acasă unde poti avea chiar un altar pe care poţi pune lumânări, cristale, flori şi fotografii ale sfinţilor, Maeştrilor înălţaţi si celor dragi, unde obişnuiesti să te rogi sau să meditezi.
Înainte de a începe decretarea Flăcării violet, poti face o rugăciune, sau invocare, solicitând pe Maeştrii înălţaţi, pe Doamna Portia – Chohanul Razei a 7-a violetă, pe Saint Germain şi pe Arhanghelul Zadkiel. Aceştia sunt fericiţi să ne ajute atât la curăţarea aurei noastre cât şi a planetei prin intermediul Flăcării violet.
Forma dată mai jos este doar una din multele posibile. Importantă e intenţia şi să se spună EU SUNT la început şi sfârşit.

Cererea de transmutare a greşelilor omenirii este pentru a anula orice formă negativă de gand care a pătruns sau am absorbit-o în campul nostru energetic de la cei din jur.
„Scrisul” inseamnă inregistrările acestor efecte din Akasha, unde sunt inregistrate orice energii si forme de gand.
În timp ce spunem aceste cuvinte, vizualizăm o flacără violetă care vine de jos in sus, încojurându-ne pe o rază de aproximativ 1 metru si inaltime de 2,5 m. Putem eventual să ne-o imaginăm rotindu-se prin noi ca un vartej. Vizualizarea ii sporeşte efectul.

Apoi îndreaptă atenţia deasupra capului ca o legătură cu inaltul Sine si Dumnezeu. Mulţumeste cu iubire lui Dumnezeu, de care nu suntem separaţi, si maestrilor din planurile interioare pentru ajutorul dat în îndepărtarea energiilor negative din fiinţa noastră.

Prin invocarea Flăcării Violetă pe langă transmutarea energiilor negative, cerem şi acceptăm legea cosmică a iertarii si a eliberării. Cand simţim că suntem iertaţi atunci aşa este. Dumnezeu nu acţionează prin judecată şi pedeapsă, acestea sunt atribute umane. Trebuie să ne iertam pe noi insine la fel cum iertăm pe ceilalti.

”EU SUNT” înseamnă EU SUNT cel care SUNT, care este un mod de a afirma legătura noastră cu Dumnezeu. Este de asemenea o cale de a recunoaşte că suntem deschişi la influenţa lui Dumnezeu în viaţa noastră şi că ştim că e parte din noi.  
EU SUNT flacăra violetă a transmutării şi a iertării,
străluceşte prin mine acum, transmutand tot ce am creat greşit şi toate greşelile mele şi ale omenirii, toate cauzele, efectele, scrisul şi memoria pentru todeauna,  EU SUNT.

Dezenergizarea FRICII – 7 TACTICI

Preluare:http://marianzidaru.wordpress.com/2014/02/03/dezenergizarea-fricii-7-tactici/

Frica reprezintă probabil cel mai mare duşman al omenirii pentru că este contagioasă şi se răspândeşte aproape instantaneu. Frica paralizează şi acţionează ca un vampir energetic. Se aşează ca o ceaţă sufocantă în fiinţa ta şi nu-ţi mai permite să vezi nimic altceva. Este vorba despre vibraţii. Omul poate simţi vibrând atât emoţiile pozitive, cât şi pe cele negative: ele pot fi comparate cu o muzică lăuntrică. Starea emoţională de bine se instalează atunci când vibraţiile pozitive predomină şi rezonanţele optime se amalgamează. Frica are un tip de vibraţie specific, tot aşa cum şi încântarea are un tip de vibraţie specific,doar că una te coboară, iar cealaltă te înalţă. (Judith Orloff, Energia pozitivă)

Indiferent de unde provin (din exterior sau le generăm noi înşine) fricile ne limitează potenţialul, ne blochează gândirea creativă şi restrânge orizontul posibilităţilor. Desigur, există şi frici pe care este bine să nu le eliminăm, deoarece ele au rolul de a ne proteja. Expunerea la riscuri majore inutile nu reprezintă neaparat o dovadă de curaj. Nu ar fi deloc înţelept, de exemplu, să dăm peste o cobra şi în loc să ne retragem uşurel, să o provocăm…

Fricile iau adesea forma sabotărilor emoţionale din partea părinţilor, prietenilor, profesorilor, preoţilor etc. Nu eşti bun de nimic! Eşti un pierde-vară! Nu valorezi doi bani, Vei ajunge un ratat, Nu vei trece clasa… Aceste etichetări dure ajung să ruleze în mod automat în subconştientul nostru blocându-ne potenţialul şi manifestarea talentelor. Frica înseamnă stres, teroare, anxietate, boală şi nefericire. Majoritatea fricilor pe care le preluăm de-a lungul vieţii ne sabotează. Dacă vrem să beneficiem de energie superioară, trebuie să demascăm stratagemele seducătoare, dar epuizante ale fricii. Când nu mai este constrâns de temeri inutile, sufletul se înalţă, forţa vitală se dinamizează, nivelul de energie creşte, resursele creative se dezlănţuie, vocea intuiţiei se face auzită şi practic fiinţa accesează un plan superior de vibraţii.

Autoarea Judith Orloff propune în cartea sa Energia pozitivă 7 tactici pentru dezenergizarea fricii. Nu este obligatoriu să le practici pe toate 7. Alege doar pe cele care ţi se potrivesc cel mai bine. Asigură-te totuşi că faci din ele un obicei. Cel puţin, până te simţi eliberat de cele mai mari frici ale tale (din nou, ne referim la cele despre care ştii că nu-ţi fac bine deloc, ci din contră te sabotează).

Tactica nr. 1: Dă un nume fricii, şi ea nu te va lua prin surprindere.

Nu încerca să-ţi ascunzi temerile. Scoate-le la suprafaţă şi dă-le un nume. Niciun sentiment îngropat de viu nu moare niciodată, dimpotrivă, are un impact negativ mult mai puternic decât un sentiment exprimat. După ce ai dat un nume fricii, vorbeşte despre ea, iar apoi mulţumeşte părţii din tine care ţi-a permis să scoţi la suprafaţă aceşti vampiri energetici. Creează-ţi o propoziţie sau mai multe care să te reconforteze şi repetă-le de câteva ori ca pe o rugăciune.

Tactica nr. 2: Ascultă glasul intuiţiei

După ce ai identificat frica, intră pe frecvența reală a situației respective. Există, așa cum spuneam, temeri protectoare. Uneori trebuie să anticipăm situațiile cu grad de risc pentru a evita pierderi importante şi chiar pierderea propriei vieţi. Intuiția îți poate spune când este cazul să te retragi și când să mergi înainte. Edith Orloff spune așa: “intuiţiile pe care ne putem bizui de vor energiza. Ele sunt fie neutre, fiind simple transmiţătoare de informaţii, sau pline de căldură, neagresive, fie vor fi resimţite visceral, avertizându-ne în mod indubitabil că un lucru este în regulă sau nu. De exemplu, dacă persoana cu care te întâlneşti are calităţi extraordinare, iar familia şi prietenii îl adoră, dar ceva din tine strigă „Ai grijă!” în prezenţa ei, atunci mai bine stai deoparte până te clarifici. Pe de altă parte, frica iraţională este de natură să te epuizeze. Este atât de încărcată emoional încât nu poţi culege informaţia corectă. Conţinutul său este adeseori crud sau umilitor, lipsându-i confirmarea nivelului de curaj. Fricii iraţionale îi lipseşte claritatea sentimentului că mergi direct la ţintă. Există totuşi un lucru bun: o trădează întotdeauna zgomotul denigrator pe care îl face.” (Energia pozitivă)

Tactica nr. 3: Spune o rugăciune pentru alungarea fricii.

O rugăciune care-ţi face ţie bine în general şi simţi că atunci când o spui te linişteşti.

Tactica nr. 4: Fă o listă cu lucrurile pentru care eşti recunoscător

Această activitate are beneficii infinite. Înalţă nivelul vibraţiilor, atrage energie pozitivă şi relaxează. Recunoştinţa este una dintre cele mai puternice forme ale iubirii. Concentrându-te pe motivele pentru care poţi fi recunoscător, tu invoci o forţă minunată care te scoate din transa fricii. Nu contează cât de mici sau neimportante sunt motivele pentru care alegi să mulţumeşti. Adevărul este că noi suntem atât de binecuvântaţi…

Tactica nr. 5: Vizitează un loc care îţi poate ridica nivelul vibraţiei energetice

Când eşti prins în ghearele fricii, s-ar putea să nu fie o idee bună să te izolezi. Dimpotrivă, ieşi din casă, mergi într-un loc drag ţie, poate în natură, la o expoziţie de artă, un grădină botanică, acvarii cu peşti, etc. Schimbă deci peisajul şi aerul. Delectează-te cu ceva care nu face parte din rutina ta zilnică. Unele locuri te hrănesc energetic. De exemplu, zonele curate de la munte unde încă nu a pătruns aşa mult civilizaţia. În orice caz, este bine să mergi într-un loc unde să te simţi în largul tău, deconectat de activităţile de zi cu zi.

Tactica nr. 6: Vindecă cicatricile energetice

Judith Orloff spune că dacă fricile persistă pe termen lung, e posibil ca ele să aibă rădăcini în trecut, poate chiar în copilărie. Poţi încerca în acest sens psihoterapia sau energoterapia, sau orice altă formă de terapie capabilă să scoată la suprafaţă rănile pe care acum nu le conştientizezi, dar care nu s-au închis încă. Tu decizi ce ţi se potriveşte mai bine, dar trebuie întâi să încerci. Uneori, ajutorul specializat reuşeşte să facă ceea ce noi nu putem face singuri.

Tactica nr. 7: Evită persoanele negativiste, mereu panicate sau agitate

Acest gen de oameni reprezintă o alarmă în mod deosebit pentru persoanele empatice, care preiau fără să vrea energia celor din jur. Nu este nimic pozitiv sau avantajos să preiei stările negative ale celorlalţi. Nu îi ajuţi nici pe ei şi nici pe tine. Dacă nu cumva formarea ta profesională îţi permite să lucrezi cu astfel de oameni, stai departe de ei. Judith Orloff spune să păstrăm o distanţă de cel puţin 6 metri faţă de indivizii pe care îi simţim că emană energie joasă. Să nu uităm că frica şi panica se transferă aproape instantaneu de la un om la altul, mai ales la cei empatici. Dacă persoana care are astfel de probleme este cel mai bun prieten şi nu-ţi doreşti să-l laşi la greu, asigură-te înainte că foloseşti procesul vizualizării pentru a crea în jurul tău un balon energetic protector, astfel încât să nu preiei stările celuilalt şi să-l poţi ajuta de pe o poziţie de claritate şi calm. Mai poţi face câteva exerciţii de respiraţie, folosindu-te tot de vizualizare, aşa cum îţi la este la îndemână: inspiri pace, expiri frică, inspiri pace, expiri frică, inspiri pace, expiri frică…. Temerile se centrează frecvent în centrul energetic al emoţiilor, adică în plexul solar. Aşează-ţi mâna acolo şi transmite continuu iubire. Te vei simţi mai uşor şi mai curat.

Desigur, există multe alte tehnici pentru dezenergizarea fricilor. Aceste 7 tactici sunt printre cele mai simple, mai practice şi mai utile. Efectele lor se resimt pe loc. În definitiv, poţi încerca orice simţi că te-ar putea ajuta. Important este să nu laşi fricile să prindă rădăcini şi nici să ascunzi sub preş. Trebuie să le confrunţi, ca pe orice altă provocare ce te ajută să-ţi depăşeşti crezurile negative şi să creşti. Pe site-ul www.aimgroup.ro găseşti dispozitive de terapii alternative menite să aducă relaxarea profundă în corp, liniştirea minţii şi instalarea stării de euforie. Unul dintre ele este Mind Synergy. Află detalii pe pagina producătorului.

sursa : noulpamant.ro

Idea entrepreneur

 

METODA DACIAS DACIAS  este prima metodă de învățare și dezvoltare personală / dezvoltare a resurselor umane elaborată pornind de la realitățile românești.

Sursa: http://elisabetastanciulescu.ro/cine-sunt/antreprenor-de-idei/ These people don’t seek power over others and they’re not motivated by the prospect of achieving great wealth. Their goal is to make a difference, to change the world in some way.” Sunt, prin ceea ce fac efectiv, idea entrepreneur de multă vreme. Însă din 2009 am început să fac aceasta ca ocupație de bază. De atunci, am acumulat mai mult de 1000 ore de lucru direct cu clienții și am publicat mai mult de 200 de articole de dezvoltare personală. Muncesc îndeosebi ca: speaker; autor de cărți și articole; moderator / facilitator de conferințe, seminarii, workshop-uri; antrenor pentru echipe, antreprenori, manageri și persoane fizice. Ce antrenez? Capacitățile de (auto)observare, autocunoaștere, automotivare și autoorganizare Gândirea mai organizată și mai profundă Atitudinile mai adecvate scopului urmărit (automotivația și voința) Emoțiile mai bine gestionate Comunicarea mai constructivă Deprinderile de învățare mai adecvate secolului XXI Ce rezultate obțin beneficiarii? Înțelegere mai profundă a sinelui și a lumii sociale Încredere și optimism realiste Decizii mai înțelepte Muncă mai productivă Relații mai sănătoase, pe termen lung Viață cu mai mult sens și sentiment mai puternic de împlinire. Cine sunt beneficiarii? antreprenori, manageri și echipe; persoane fizice (adulți), cupluri și familii; adolescenți capabili de performanțe înalte și care au nevoie de mai multă încredere și autoorganizare. Și educația, și experiențele mele profesionale sunt multidisciplinare. Sunt absolventă de liceu pedagogic, licențiată în filosofie și doctor în sociologie. Am lucrat, de-a lungul anilor, ca: învățătoare; profesoară de liceu; director al CCD; lector, conferențiar și profesor universitar; coordonator de doctorat; director de proiect (cercetare științifică); coordonator de program de masterat; coordonator de colecții editoriale; autor de cărți și articole (științifice și de dezvoltare personală); traducător; membră în consiliile de conducere ale unor ONG; speaker; moderator. Probabil grație formării mele inițiale în educație și filosofie, sunt un sociolog foarte atipic : mă interesează prea puţin sondajele de opinie, mişcările de masă ori jocurile politice, şi foarte mult raporturile indivizilor cu viața lor împreună. O sociologie subiectivă, ca să folosesc un concept lansat cu aproape un secol în urmă de un român, Dumitru Draghicescu, citat în cele mai prestigioase tratate de sociologie ale vremii sale. Ori o sociologie psihologică, cum scria mai recent sociologul francez Bernard Lahire într-o carte cu același titlu, pe care am și tradus-o în limba română. O sociologie utilizată transdisciplinar, aș spune eu, cu multiple deschideri către antropologie, psihologie, ştiinţele educaţiei, filosofie, coaching, consiliere, mentorat… Sunt și un profesor foarte atipic. Un profesor care te învață ce și cum nu se învață în nicio universitate din România. Un profesor care te focalizează nu doar pe cunoștințele și competențele de specialitate riguroase, ci și pe capacitățile transversale și transferabile (autonomia, inițiativa, automotivarea și autoorganizarea, deprinderile de învățare, munca în echipă etc.). Un profesor care împletește postùrile de expert în ceea ce predă și pedagog cu postùrile de coach, de mentor și de consilier. În 2008, am ales să-mi dau demisia din învăţământul şi cercetarea instituţionalizate (aici, memoriul către Rectoratul Universității). A fost o formă individuală şi discretă de rezistenţă în faţa criteriilor şi standardelor de valoare, calitate, etică practicate, dincolo de discursurile şi documentele oficiale, în aproape toate grupurile care aveau atunci legătură cu învăţământul şi cercetarea socio-umane din România. Când am demisionat, eram profesor titular într-una dintre cele mai prestigioase universităţi din România. Conducător de doctorat. Coordonator al unui masterat internaţional. Membru în comisia naţională de acreditare a titlurilor universitare de profesor şi conferenţiar – calitate în care exigenţele mele “exagerate” i-au supărat pe unii colegi. Coordonator al unei colecţii editoriale de specialitate prestigioase – şi în această calitate exigenţele mele i-au supărat pe unii, chiar dacă recunoșteau că observațiile mele i-au ajutat să dea un plus de calitate cărților lor. Eram activă în cele două mari asociaţii mondiale ale sociologilor. Ultimul studiu ştiinţific scris era în curs de apariţie într-una dintre cele mai prestigioase reviste de sociologie din lume – eram al doilea sociolog român care reușea performanța de a fi acceptat acolo. Şi, poate cel mai interesant aspect, evaluările anonime pe care Rectoratul le recolta de la studenţi mă plasau semnificativ peste media pe facultate, cu toate scorurile foarte aproape de nivelul maxim, deşi eram percepută ca unul dintre cei mai exigenţi profesori – este cunoscut faptul că exigenţa diminuează scorurile acordate de studenţi cadrelor didactice. Nu am regretat nicio secundă faptul de a fi renunţat la o poziţie socială de prestigiu, cu toate avantajele ei. Am ales, și am facut-o nu doar emoțional, ci și foarte raţional, să nu mă adaptez la cunoscutul “trăim în România”, unde orice compromis pare posibil la orice nivel. Am acţionat toată viaţa integru, onest şi vertical, în acord cu valorile şi principiile pe care le afirm, şi găsesc aici toate resursele ca să-mi păstrez respectul de sine şi echilibrul interior : pentru mine, acestea sunt mai importante decât orice poziţie socială şi orice alt avantaj. Mă regăsesc complet în munca pe care o desfăşor acum, când îi sprijin pe oamenii care vor cu adevărat să învețe, fără să-mi ceară note și diplome, pe oamenii care vor să înțeleagă mai multe și mai profund despre ei înșiși și despre lumea în care trăiesc, care vor să descopere și să dezvolte ce au mai bun în ei, ori să găsească soluții constructive și sănătoase pentru cele mai complexe situații de viaţă. Face parte din natura mea să ajut şi să inovez, trăiesc intens fiecare întâlnire cu fiecare om care apelează la mine şi mă simt cu adevărat împlinită când văd cum fiecare descoperă drumuri noi pentru viaţa lui, cum progresează în depăşirea barierelor interioare şi în rezolvarea creativă a problemelor. Iar când ajungi la nivelul de competență-performanță al unui profesor universitar specializat în științe socio-umane, poți – și e obligatoriu, dacă te respecți ca profesionist – să creezi modele de lucru, nu doar să folosești pur și simplu ce au creat alții. Cine nu acceptă că un profesor-cercetător român poate crea modele la fel de eficace în practică precum cele venite ”de afară”, poate să nu mai citească în continuare; eu am dovedit în repetate rânduri că pot atinge performanțe comparabile cu acelea ale unor profesioniști de top din alte părți ale lumii. Am creat o metodă nouă de învățare și dezvoltare personală / dezvoltare a capitalului uman.  Nu am creat această metodă nouă de lucru doar pentru că trebuia să creez ceva nou. Noutatea, originalitatea nu sunt scopuri în sine. Și, de altfel, sunt foarte relative: ”Ars inveniendi est ars combinatoria”, scria Pierre Bourdieu în 1980; orice invenție este, de fapt, obținută prin combinarea într-un mod nou a unor elemente deja cunoscute. Am creat-o pentru că niciunul dintre modelele cu care am venit în contact prin lecturi, conferințe, seminarii, grupuri de lucru etc. nu mi s-a părut adecvată condițiilor socio-culturale din România, pe care, ca sociolog, le cunosc destul de bine. DACIAS este prima metodă de învățare și dezvoltare personală / dezvoltare a resurselor umane elaborată pornind de la realitățile românești. DACIAS este și prima metodă transdisciplinară: împletește resurse din coaching, mentorat, consiliere, training, educație și dezvoltare calitativă. De ce să alegi acest model, când ai atâtea altele create în SUA, Anglia, Franța etc.? Pentru că… (citește mai mult) Văd oameni care intră pe uşă dezorientaţi, apăsaţi sau descurajaţi şi ies senini, adesea cu o indescriptibilă dar evidentă alură de pasăre gata să-şi ia zborul. Mi s-a întâmplat să nu recunosc un client, atât erau de schimbate postura lui corporală şi expresia feţei lui după doar o săptămână de la prima noastră întâlnire. Am trăit fericirea să aud : “Mie mi-aţi schimbat viaţa” sau “Parcă acum m-am născut, mi s-a luat o pâclă de pe creier” sau “Abia acum simt că sunt văzut ca un leader adevărat” sau “Eu mi-am cumpărat liniştea aici” sau “Nouă ne-aţi salvat căsnicia” sau “Ne-ai dat înapoi copilul” sau chiar “Dacă nu erai tu, acum aş fi fost cu capul într-un zid”… Sigur că meritul principal le revine lor, celor care lucrează – adesea din greu – cu ei înşişi, pentru a-şi descoperi resursele, pentru a se dezvăţa de obişnuinţe formate în zeci de ani şi pentru a descoperi şi învăţa noi moduri de a gândi şi acţiona, dar nu am de ce să joc o falsă modestie : am şi eu un rol acolo, iar acest rol este acum sensul vieţii mele. Cred că cel mai bine mă definește această expresie: antreprenor în domeniul ideilor (idea entrepreneur), lansată de un expert Harvard, John Butman, pentru a numi o carieră nouă, emergentă în secolul XXI: antreprenori care sunt motivați în primul rând nu de dorința de a genera cât mai mulți bani, ci de dorința de a genera o diferență în oamenii din jur și în lume.

Exersează libertatea

În fiecare moment al vieții tale, simte-te liber să te informezi, să analizezi și să decizi în funcție de ceea ce simți că este cel mai bine pentru tine. Exersează libertatea:

– De a-ți iubi propria persoană și de a dărui această iubire și celorlalți, în mod necondiționat;

– De a-ți păstra inocența, entuziasmul, perseverența în ceea ce vrei și bucuria fără motiv a copilului din tine;

– De a-ți asculta Sinele pentru a răspunde la propriile tale întrebări;

– De a avea propriul punct de vedere și de a-l exprima cu curaj în fața celorlalți;

– De a face cât mai multe din lucrurile care îți aduc bucurie, împlinire și sentimentul de utilitate;

– De a crea ceva frumos, inedit, care îți pune în valoare abilitățile, talentul, creativitatea și unicitatea ta;

– De a alege clipa în care vrei să ieși din zona de confort, pentru a experienția ceva nou;

– De a alege momentul în care vrei să faci ceva pentru a-ți îndeplini un vis de demult avut, sau o dorință nou apărută;

– De a privi partea pozitivă… 

Sursa:

http://marianzidaru.wordpress.com/2014/02/03/exerseaza-libertatea/

Hackschooling makes me happy: Logan LaPlante at TEDxUnivers

ŞTIINŢA CREĂRII PROPRIEI REALITĂŢI de John Assaraf şi Murray Smith

În 1633, un bătrân astronom italian, Galileo Galilei, a fost dus în faţa inchiziţiei romane, judecat, găsit vinovat de erezie şi condamnat să-şi petreacă tot restul vieţii în închisoare. Care a fost delictul lui? A susţinut ideea, propusă cu un secol înainte de marele astronom catolic Nicolaus Copernicus, că Pământul nu este centrul sistemului solar. De fapt, spunea Galileo, este invers. Soarele este în centru, iar Pământul este doar una dintre nenumăratele planete care se învârtesc în jurul său. Aceasta idee a fost considerată diametral opusă poziţiei adoptate de Sfânta Scriptură. Galileo a fost obligat să-şi renege în public vederile iar cartea sa, conţinând ideile ofensatoare, Dialog cu privire la cele două sisteme principale ale lumii, a fost interzisă. Sentinţa i-a fost comutată ulterior în arest la domiciliu şi el şi-a trăit restul zilelor sechestrat în vila sa din apropierea Florenţei, unde în cele din urmă a orbit. Cu toate acestea, ideile lui Galilei au supravieţuit iar modelele matematice şi experimentele meticuloase pe care le-a desfăşurat în încercarea de a înţelege natura au pregătit terenul pentru evoluţia ştiinţei moderne. Trei secole mai târziu, un fizician german pe nume Albert Einstein l-a numit tatăl ştiinţei moderne. Din vremea lui Galileo şi până în prezent, observaţiile oamenilor de ştiinţă au contribuit la alcătuirea unei imagini globale a lumii, foarte asemănătoare unui mecanism de ceas complicat, în care nu-şi găseau locul, din punct de vedere practic, idei cum ar fi suflet, spirit sau conştienţă.

Filozoful şi matematicianul francez René Descartes, un contemporan al lui Galilei, care este privit astăzi drept tatăl filozofiei moderne, a declarat că cea mai bună metodă de cunoaştere a lumii ar fi prin împărţirea ei în două: lumea obiectivă sau materială, guvernată de principiile ştiinţei, şi lumea subiectivă, a minţii şi a sufletului, care este domeniul bisericii. Descartes este în mod special celebru pentru maxima Cogito ergo sum (Gândesc, deci exist). Dar, adevărul este că partea cu gânditul i-a cam dat de furcă, după cum le-a dat de furcă multor oameni de ştiinţă în secolele ce au urmat. Cum anume gândim? De unde ne vin gândurile? Cum generează conştienţa particulele de materie ce constituie creierul nostru? Răspunsurile la aceste întrebări deschid o lume complet nouă a posibilităţilor legate de ceea ce putem realiza în viaţă.

O lume într-un atom

În generaţiile ce le-au urmat lui Galileo şi lui Descartes, sir Isaac Newton a dus mult mai departe ideea că natura este o maşinărie, detaliind legile precise care guvernează-i modul de funcţionare. Fizica clasică şi de fapt toată ştiinţa modernă se sprijină pe această fundaţie creată de Newton. Legile mişcării, definite de el, au făcut posibilă dezvoltarea tehnologiei moderne, de la simplele motoare cu aburi, până la sondele spaţiale care analizează probe din solul planetei Marte. În cele din urmă însă, oamenii de ştiinţă au atins limitele abordării newtoniene a lumii. Pe măsură ce instrumentele lor au devenit mai sofisticate, explorarea din ce în ce mai profundă a lumii fizice i-a condus în inima atomului, acolo unde natura realităţii s-a dovedit a fi cu totul diferită de orice şi-ar fi imaginat Newton şi Descartes. Spre sfârşitul secolului XX, savanții au început să cerceteze interiorul nucleului atomului şi au fost şocaţi să descopere că la nivel subatomic lumea fizică nu se comportă deloc aşa cum a afirmat Newton. De fapt, atomul însuşi s-a dovedit a fi un soi de iluzie. Cu cât savanţii îl priveau mai îndeaproape, cu atât părea să nu se afle acolo în realitate. În momentul în care viziunea asupra atomului s-a scindat, fundamentul fizicii clasice s-a dezmembrat şi el. Viziunea noastră asupra modului în care funcţionează lumea a suferit o transformare radicală.

Totul este energie

Când rostiți numele Albert Einstein, la ce vă gândiţi? Probabil la coama sălbatică de păr alb sau la fotografia celebră în care fizicianul scoate limba. Sau poate gândiţi, pur şi simplu: geniu. Dar, oricare ar fi imaginea pe care o aveţi în minte, cu siguranţă veţi menţiona şi formula E = mc². Cum se face că o formulă matematică referitoare la o teorie sofisticată poate fi atât de celebră, încât şi cei care n-au nicio legătura cu ştiinţa o pot recunoaşte imediat? Pentru că, prin această simplă ecuaţie, Energia egal masa ori viteza luminii la pătrat, Einstein a sfărâmat secole de gândire şi a modificat radical viziunea asupra modului de funcţionare a lumii.

Unul dintre motivele pentru care ideea lui Einstein a avut un asemenea impact transformator este că, pentru prima dată, s-a demonstrat că energia şi materia nu numai că sunt legate, dar se şi pot transforma una în cealaltă. Astfel, lumea elegantă şi dintr-o bucată a fizicii clasice newtoniene a fost obligată să se dea la o parte şi să facă loc lumii vagi, ciudate, aproape de neimaginat a fizicii cuantice. Fizica cuantică studiază modul în care funcţionează lumea la cea mai mică scară, la un nivel sub cel al atomului. Când oamenii de ştiinţă au început să studieze natura realităţii la o scară din ce în ce mai mică, s-a întâmplat ceva cu adevărat ciudat. Cu cât pătrundeau mai adânc în realitate, cu atât aceasta părea să dispară din imagine. Căutarea celei mai mici particule de materie a dus la descoperirea unor mici pachete de energie distincte şi totuşi evazive, pe care fizicienii le-au denumit cuante.

Descoperirea magistrală a lui Einstein se reduce la următoarele: Totul este energie. O piatră, o planetă, un pahar cu apă, mâna ta, orice poţi atinge, gusta sau mirosi este alcătuit din molecule, care sunt alcătuite din atomi, care sunt alcătuiţi din protoni, electroni şi neutroni care, la rândul lor, sunt făcuţi din nimic altceva decât pachete de energie. Iar ceea ce au descoperit fizicienii are absolut totul de a face cu felul în care vă veţi crea viaţa pe care-o visaţi. Pentru că, odată ce ştim că totul este energie, că nu există absolut nicio diferenţă între materie şi energie, graniţele între lumea fizică şi lumea gândurilor noastre încep şi ele să dispară.

Citind gândurile lui Dumnezeu

În decadele care au urmat teoriei lui Einstein, noua fizică cuantică a început să scoată la iveală lucruri foarte ciudate. Micile pachete de energie - cuantele - demonstrau comportări bizare, inclusiv abilitatea neaşteptată de a se influenţa reciproc, o proprietate numită combinare.

În cartea sa, Ştiinţa şi câmpul akashic, fizicianul Ervin Laszlo descrie o serie de experimente desfăşurate de specialistul în detectoare de minciuni Cleve Backster. Acesta a prelevat câteva celule sanguine albe din gura subiecţilor şi le-a cultivat într-o eprubetă. A mutat apoi culturile în locuri îndepărtate, la cca 7 mile distanţă. A ataşat detectoare de minciuni culturilor şi a efectuat a serie de experimente cu subiecţii săi. Într-unul dintre aceste teste, el arată subiectului un program de televiziune care descria atacul japonez de la Pearl Harbor din 1941. Subiectul era un fost puşcaş marin care chiar s-a aflat la Pearl Harbor în timpul atacului. Atunci când a apărut pe ecran chipul unui puşcaş marin, faţa subiectului a trădat o reacţie emoţională şi, exact în acelaşi timp, acul detectorului de minciuni aflat la 7 mile distanţă de locul experimentului s-a mişcat, exact cum ar fi făcut-o dacă ar fi fost branşat la persoana în cauză şi nu la o eprubetă aflată la mare depărtare, conţinând o cultură din sângele acesteia. Cum e posibil un asemenea lucru? În limbajul fizicii cuantice, particulele din corpul puşcaşului marin sunt conectate încă sau combinate una cu cealaltă şi, oricât de departe s-ar afla una de cealaltă, ele vor continua să se influenţeze reciproc. De fapt, acest efect pare să aibă loc cu o viteză mai mare decât viteza luminii, ceea ce încalcă una dintre regulile de bază ale lui Einstein. Oamenii de ştiinţă au denumit aceasta capacitate năucitoare de conexiune instantanee nonlocaţie. Einstein avea un termen mult mai puţin tehnic atunci când se referea la ea. Îi spunea acţiune înspăimântătoare de la distanţă.

O descoperire bizară: gândul influenţează materia

La 20 de ani după activitatea revoluţionară a lui Albert Einstein a avut loc o altă revoluţie globală, la fel de cutremurătoare ca şi cea provocată de el. A început cu doi dintre primii pionieri ai lumii cuantice, fizicianul danez Niels Bohr şi protejatul său, Werner Heisenberg. Bohr şi Heisenberg au studiat comportamentul enigmatic al acestor particule subatomice şi au descoperit că, dacă priveşti adânc în interiorul atomului, vezi că aceste particule invizibile sunt ca niște pachete de posibilitate. Fiecare particulă subatomică pare să existe nu ca un lucru solid şi stabil, ci mai degrabă ca potenţial al uneia din stările posibile. Principiul incertitudinii al lui Heisenberg spune că nu pot fi măsurate toate proprietăţile unei particule subatomice în acelaşi timp. De exemplu, dacă poţi înregistra informaţia despre locul în care se află protonul, nu-i poţi determina viteza sau traiectoria; dacă-i stabileşti viteza, nu-i poţi determina poziţia exactă.

Lucrările lui Bohr şi Heisenberg sugerează că, la nivelul său cel mai de bază, materia nu este încă nimic concret. La scară subatomică, conform acestei noi înţelegeri, realitatea nu este alcătuită din substanţă solidă, ci din câmpuri de potenţial - mai mult o colecţie de schiţe posibile ale unui obiect decât obiectul în sine. O particulă va prelua caracterul specific al unui obiect material numai atunci când este măsurată sau observată. De fapt, ceea ce este chiar şi mai bizar este faptul că simpla intenţie de a măsura particulele, chiar fără a o face efectiv, afectează particulele respective! Dintr-o dată, subiectivitatea (acţiunea conştienţei asupra unei bucăţi de materie) devine o componentă esenţială a naturii realităţii însăşi.

Câmpul punctului zero

După ce savanţii au continuat explorarea dimensiunilor la scară foarte mică, s-au trezit intr-un final în fata a ceva cu adevărat năucitor. Termenul pe care l-au găsit pentru a-l defini este câmpul punctului zero, pentru că la acest nivel infinitezimal pare să existe un fel de forţă care se menţine chiar şi la temperatura de zero absolut, când toate formele cunoscute de energie dispar. Aici, dincolo de nivelul energiei înseşi, există un nivel şi mai elementar. Câmpul la acest nivel nu mai este energie, dar nici nu este un câmp al spaţiului gol. Poate fi cel mai bine descris, după cum și-au dat seama fizicienii, drept un câmp al informaţiei. Altfel spus, oceanul nediferenţiat din care apare energia pare să fie o mare de conştienţă pură, din care energia apare în zone de grupare, ici şi colo. Conştienţa este materialul din care este alcătuit Universul. Materia şi energia sunt doar două din formele pe care le ia conştienţa. Ervin Laszlo numeşte acest câmp care susţine şi leagă toate lucrurile câmpul A, în semn de respect faţă de vechiul concept vedic al înregistrărilor din Akasha, un depozit non-fizic al întregii cunoaşteri din Univers, inclusiv al experienţelor umane. Psihologul Carl Jung l-a numit inconştient colectiv. A fost intuit şi descris pe parcursul a mii de ani de istorie umană printr-o multitudine de termeni şi imagini. Ştiinţa a reuşit doar în ultimele decade să ajungă la acelaşi nivel cu ceea ce a fost intuit dintotdeauna, dar nu a putut fi explicat în întregime.

Laszlo spune: Anticii ştiau că spaţiul nu este gol; este originea şi amintirea tuturor lucrurilor care există şi au existat vreodată. Aceasta intuiţie este acum redescoperită de ştiinţa avansată ca fiind un pilon central al lumii ştiinţifice a secolului XXI. Aceasta va schimba profund concepţia despre noi înşine şi lume. De fapt, a schimbat deja profund imaginea despre noi înşine şi despre lumea noastră şi va continua să schimbe în mod radical abordarea vieţii şi a afacerilor noastre.

Gândul creează totul

Deci, ce încerc eu să spun? Că tot ceea ce există este creat de gând? Că acest Gând creează lumea fizică? Da, asta este exact ce vreau să spun. Gândurile nu numai că sunt importante, dar ele creează materie. Gândul este originea tuturor lucrurilor. Şi gândurile voastre sunt originea destinului, succesului sau insuccesului vostru. În capitolele următoare vom trece pas cu pas prin acest proces de creare a afacerii la care visaţi, în primul rând prin cooptarea celei mai puternice forţe din Univers: credinţa.

Cea mai puternică forţă din Univers

Dacă ideea că Universul este alcătuit din gând pare extraordinară, iată ce e cu adevărat uimitor: scara puterii la care ne referim e impresionantă, dincolo de orice imaginaţie. Universul pare a fi structurat ca o serie de niveluri/straturi, ca un fel de ceapă sau asemeni păpuşilor ruseşti montate una în cealaltă: în interiorul organismelor găsim celule, în celule - molecule, apoi atomi indivizibili, apoi electroni şi protoni, apoi quarci, bozoni, mezoni, fotoni, leptoni... şi, cu cât lumea este mai mică, cu atât mai multă forţă găsim înmagazinată în ea. Cu cât pătrundeţi mai adânc în natură, cu atât mai dinamică devine ea. Cu cât mai adânc e nivelul la care ajungeţi, cu atât mai mare e puterea pe care o găsiţi. Să luăm de exemplu puterea reacțiilor chimice: ea operează la nivelul moleculelor şi atomilor. Puterea nucleară, care e de un milion de ori mai mare, operează la nivelul nucleului atomic, care e de cca un milion de ori mai mic. Totuşi, chiar şi nivelul nuclear păleşte în comparaţie cu nivelurile profunde pe care le explorează fizica cuantică a zilelor noastre. Conform lui Laszlo, câmpul punctului zero are o densitate a energiei de 1094 ergi/cm³, adică de 10 mii de miliarde de miliarde de miliarde de miliarde de ori mai mult într-un singur centimetru cub de spaţiu gol decât există în toată materia din Universul cunoscut. Şi asta numai într-un centimetru cub de spaţiu gol! Imaginaţi-vă cât ar cuprinde un vas de un litru.

Cum vă poate ajuta ştiinţa cuantică să vă construiţi afacerea visată

În 1902, doi ani după ce fizicianul  Max Plank a stabilit termenul de cuantă pentru a descrie miezul realităţii luminii, un tânăr autor britanic pe nume James Allen a scris o cărticică intitulată După cum gândit-a omul, al cărei titlu este inspirat din versetul biblic După cum gândeşte omul în inima sa, aşa este el. La momentul respectiv, puţină lume i-ar fi asociat pe cei doi şi munca lor dar, cu înţelegerea ulterioară a descoperirilor secolului, acum putem vedea legătura. În timp ce oamenii de ştiinţă au petrecut tot restul secolului urmând orizonturile deschise de pionieri ca Planck, Einstein, Bohr şi Heisenberg, care au condus în final la vidul cuantic, filozofi ca Napoleon Hill, Earl Nigthingale şi Bob Proctor au lucrat pentru a articula aplicarea acestei teorii în lumea practică a realizărilor umane.

Ideea că gândurile noastre au un impact direct, cauzal asupra realităţii a fost luată în seamă, dar întotdeauna a părut ceva ce oamenii raţionali nu pot înghiţi, o idee care dă naştere la şi mai multe întrebări decât răspunsuri. Ţineţi minte cantitatea năucitoare de putere ce rezidă în acel centimetru cub de spaţiu gol sau conştienţă? Ştim acum că spusele lui Victor Hugo: Nu există nimic mai puternic decât o idee al cărei timp a sosit, sunt mai mult decât o metaforă. El s-ar putea să nu-şi fi dat seama de acest lucru la momentul respectiv, dar ne-a lăsat o descriere literară a modului în care funcţionează realitatea. Gândul este cea mai puternică forţă din Univers. Gândurile noastre sunt factorul de control a ceea ce manifestăm şi creăm în viaţa noastră.

Ideea precede lucrul

Această idee stă la baza felului în care a apărut casa visurilor mele, şi la baza fiecărei afaceri pe care am construit-o. Acelaşi lucru se întâmplă cu fiecare om de afaceri care are o viziune şi aplică aceste tehnici şi strategii. A început ca o imagine, o idee în mintea mea şi, până să-mi dau seama, o şi trăiam! Ştiinţa ne spune că dedesubtul a tot ce ştim despre lume se află un câmp de conştienţă pură, de miliarde de ori mai puternic decât orice energie măsurabilă, şi că acest câmp de conştienţă absolută ştie tot ceea ce se întâmplă, oriunde şi pretutindeni în Univers, instantaneu şi cu precizie absolută. Lucrul aceasta nu este mult diferit de genul de descrieri pe care le-au făcut de milenii oamenii în încercarea de a pătrunde natura sursei noastre universale, pe care unii dintre noi o numim Dumnezeu. Oricum aţi numi-o, imaginea care reiese este aceea a unei lumi legate de o inteligenţă infinit de amplă, omnipotentă şi omniscientă, care se află dincolo de toate, în lumea fenomenelor ca sursă, autor şi destinaţie finală. Aceasta este lumea viselor în care trăim tu şi eu şi este lutul din care dai formă şi viaţă afacerii tale visate.

Sursa: http://www.tratamentenergetic.ro/?p=260

preluare: http://frumoasaverde.blogspot.ro/2012/05/stiinta-crearii-propriei-realitati

Vindecarea relatiilor interumane

Meditatie Fericre

Barbatul si Femeia – Victor Hugo

Preluare: http://marianzidaru.wordpress.com/2014/01/30/barbatul-si-femeia-victor-hugo/

http://marianzidaru.wordpress.com

Bărbatul este cea mai elevată dintre creaturi. Femeia este cel mai sublim ideal.

Dumnezeu a făcut pentru bărbat un tron, pentru femeie un altar. Tronul exaltă,altarul sfinţeşte.

Bărbatul este creierul, femeia – inima. Creierul primeşte lumină, inima primeşte iubire. Lumina fecundează, iubirea reînvie.

Bărbatul este puternic prin raţiune, femeia este invincibilă prin lacrimi.

Raţiunea convinge, lacrimile înduioşează sufletul.

Bărbatul este capabil de eroism, femeia – de orice sacrificiu. Eroismul înnobilează, sacrificiul aduce sublimul.

Bărbatul are supremaţia, femeia are intuiţia. Supremaţia semnifică forţa, intuiţia reprezintă dreptatea.

Bărbatul este un geniu, femeia este un înger. Geniul este incomensurabil, îngerul este inefabil.

Aspiraţia bărbatului este către gloria supremă, aspiraţia femeii este îndreptată către virtutea desăvârşită. Gloria face totul măreţ, virtutea face totul divin.

Bărbatul este un cod, femeia este o evanghelie. Codul corijează, evanghelia ne face perfecţi.

Bărbatul gândeşte, femeia intuieşte. A gândi înseamnă a avea un creier superior. A intui, simţind, înseamnă a avea pe frunte o aureolă.

Bărbatul este un ocean, femeia este un lac. Oceanul are perla care îl împodobeşte, lacul – poezia care luminează.

Bărbatul este un vultur care zboară, femeia – o privighetoare ce cântă. A zbura înseamnă a domina spaţiul, a cânta înseamnă cuceri sufletul.

Bărbatul este un templu, femeia este sanctuarul. În faţa templului ne descoperim, în faţa sanctuarului îngenunchem.

Bărbatul este plasat acolo unde se sfârşeşte pământul, femeia – acolo unde începe cerul.

(Victor Hugo)

About these ads

HARTA EMOTIILOR UMANE

Preluare: http://webcultura.ro/harta-emotiilor-umane

În cadrul unui studiu publicat în ianuarie 2014 în Proceedings of the National Academy of Sciences, cercetătorii demosntrează ceea ce “din popor” știam cu toții: emoțiile au legături fiziologice directe cu diferite părți ale trupului. Altfel spus, ghemul în stomac, gheara în piept și nodul în gât au acum o susținere științifică.

Potrivit studiului, la care au participat peste 700 de voluntari din Finlanda, Suedia și Taiwan, emoțiile fundamentale – cum ar fi teama sau furia – provoacă o senzație resimțită în zona superioară a pieptului (probabil din cauza creșterii ritmului cardiac și a celui respirator). Dragostea și fericirea sunt singurele sentimente care se răspândesc în întregul corp.

Dar iată cum arată harta emoțiilor umane (regiunile galbene indică zonele cu sensibilitate ridicată, iar cele albastre zonele cu sensibilitate scăzută la efectul sentimentelor resimțite).

Cum să ne antrenăm mintea la fel ca trupul

Preluare: http://www.cariereonline.ro/articol/cum-sa-ne-antrenam-mintea-la-fel-ca-trupul

Mai avea o lungime de bazin şi ar fi ieşit campioană olimpică. Beijing 2008, cursa finală de 200 de metri liber, cel mai important moment din cariera înotătoarei slovene Sara Isakovic. La ultima întoarcere, Sara şi-a pierdut concentrarea pentru o secundă şi nu s-a folosit suficient de bine de marginea bazinului. Motiv pentru care a ratat medalia de aur pentru numai 0,15 secunde.

Sursa: 123rf.com

„M-am întrebat de ce tocmai acum?”, a mărturisit Sara publicaţiei Outside. Totuşi, sportiva s-a repliat imediat şi a recuperat distanţa până la medalia de argint. Însă acest lucru a facut-o să se întrebe: cum de şi-a pierdut concentrarea atât de repede şi cum a fost posibil să o recâştige la fel de repede. Sara cercetează acum fenomenul la Universitatea din California, San Diego, alături de neurologul Martin Paulus, care studiază de mai mulţi ani abilitatea minţii de a fi antrenată precum musculatura la sala de forţă.

Timp de cinci luni, cei doi au analizat diferenţele dintre minţile obişnuite şi minţile antrenate. O diferenţă majoră a fost remarcată în relaţia cerebrală a cortexului insular şi cortexul medial prefrontal. Cortexul insular monitorizează stimulii din mediul înconjurător, dar şi pe cei din corp, precum tensiunea musculaturii, presiunea sanguină, nivelul glucozei în sânge şi nivelul oxigenului în sânge. Cortexul medial prefrontal decide cât de puternic trebuie să răspundă acestor stimuli.

Într-o serie de studii, care au început în 2009, Martin şi colegii lui au selectat un număr de puşcaşi marini, câţiva aventurieri care participă în tot felul de competiţii riscante, dar şi oameni obişnuiţi. Toţi au fost supuşi aceloraşi teste, care, în principiu, constau în pregătirea pentru senzaţii neplăcute, dar şi anticiparea lor. În timpul studiului a fost observată activitatea cerebrală cu ajutorul unui scaner şi ritmul respiraţiei. Menţionăm că subiecţii se aşteptau la senzaţiile neplăcute, dar nu ştiau întotdeauna când vor avea parte de ele. S-a observat că soldaţii şi aventurierii au avut rezultate mai bune la stres decât oamenii obişnuiţi şi au tras concluzia că primii au o minte mai antrenată să anticipeze aceşti stimuli.  

Paulus susţine că cea mai bună metodă de antrenare a minţii este meditaţia, deja foarte cunoscută. De pildă, să încercăm să monitorizăm felul în care corpul nostru se simte, dar fără să emitem judecăţi asupra lui.

Timp de opt săptămâni, 30 de puşcaşi marini au participat la un alt exerciţiu, de data aceasta de antrenare a minţii. Au avut parte de exerciţii obişnuite de yoga, exerciţii de respiraţie sau de „scanare a corpului”, adică subiectul se concentrează progresiv asupra tuturor părţilor corpului său, începând cu degetele de la picioare şi terminând cu capul. Desigur, antrenarea minţii se poate face în mai multe feluri. De pildă, atleţii profesionişti îşi antrenează abilităţile cerebrale în orele de antrenament.

Iată însă care a fost programul de exerciţii efectuat de puşcaşii marini

Scanarea corpului: întinşi pe podea, vă concentraţi atenţia asupra capului, apoi coborâţi progresiv spre celelalte părţi ale corpului, şi terminaţi cu degetele de la picioare. Exerciţiul poate să dureze între trei şi 45 de minute.
Conştientizarea respiraţiei: staţi confortabil pe podea sau pe scaun şi concentraţi-vă asupra respiraţiei fără să schimbaţi ritmul. Număraţi 10 inspiraţii, apoi repetaţi numărătoarea timp de cinci minute. Dacă vreţi să faceţi exerciţiul pe o perioadă mai lungă de timp, măriţi progresiv timpul în care repetaţi numărătoarea.
Meditaţie: în timp ce staţi confortabil pe podea sau pe scaun, încercaţi să conştientizaţi senzaţiile. De pildă, presiunea cu care corpul dumneavoastră apasă pe podea sau pe scaun. În timp ce conştientizaţi acest lucru, încercaţi să nu judecaţi senzaţia, ci doar să o observaţi. Exersaţi zece minute pe zi.
Yoga: faceţi câteva exerciţii simple de yoga, cum ar fi să staţi într-un picior sau în alte poziţii simple. Repetaţi fiecare poziţie câte 30 de secunde, apoi creşteţi progresiv până ajungeţi la cinci minute.