Pai .. da DoRa

DoRa te-ntreaba pe tine

Zi minunata sa ai, om  frumos!

I-auzi parere:

"-M-am gandit foarte bine, iar ceea ce-ti doresti tu nu prea exista, cat ai privi printre oamenii pe care ii stiu.

Raspuns:
-Si asta ce inseamna ca ... eu, care asta vreau, exist ?
Sa mai vreau?
Da.
Ceea ce mintea poate imagina, se poate crea. Cred. Vreau, lucrez, muncesc intai cu mine, ca sa se petreaca. Dupa caz, construiesc, când e vremea de trecut la actiuni.
Intotdeauna am fost "altfel', "altceva". Credinta mea e ca se intampla fenomenul asta fiecaruia.
M-am mai gandit... ceea ce pare sa nu existe se cheama "inovatie" si se poate re-crea-schimba.
E bine asa?

Traiesc cu senzatia ca sunt oameni pe pamant multi tare, care nu stiu ei insisi de ce minuni-lucruri frumoase- sunt in stare."


Mai citea Ionica, dupa ceva vreme- lunga de rabdare, când eu n-as fi crezut ca vine o zi când reuseste...  (cu efortul lui).  Parerea ta?
Imi permit sa cred, constient, ca un copil n-are cum sa citeasca?



De ce iau adesea exemple din lumea copilariei?
Simplu. Cred ca din fiecare copilul uimit de minunile pe care le crede posibile reuseste.
Copilul din noi e pur, minunat, el e miezul.
Priveste cine-s cei care conduc, cu-adevarat lumea adultilor... Sunt oare visele copiilor?
Jocul imaginatiei, sustinut de responsabilitatea si asumarea indeplinirii drumului intreg- ca maturitate sunt ingredientele de care e bine sa facem uz.

Relatii, reusite profesionale, idee- fir auriu- reusita vine din faptul ca cineva "le crede" izbanzi..

Puterea ta e acea simplitate pe care o tii minte cu inima. Aceea de a te opri din alergat dupa timp, ca timpul sa ti se daruiasca intreg.
Zambeste gandului ca poti orice. Fii incredere.

...Tulai Doamne ca-n partea mea de cer, cum ma uit eu-asa....
zici ca numa' eu ii musai sa-nteleg ca soarele cela de dupa nori
straluceste egal tuturor...
Si ca nici pomeneala nu-i de vreo intrecere, ori socoteala, decat cu tine, si-i drag tare sa-ti ingadui mersul,
si-oprirea si sa te-arati blajin... ...
Ca doara tot tu esti in fiece persoana pe care -pare-o-ntalnesti...ori n-o-ntelegi.

S-apoi, de-aici, ce deduci?
Ii bai ca deschid si eu pricina de vorba-ntre oameni pe la "servici"?
Sa tac?
M-ajuti nitel, ca m-am impotmolit... Ca vine, si-ntre oameni, vreme de acceptat asa cum sunt si de iubit.
De trait.
Si-asa, catinel spre noi...
Hai sa vedem cat este de-adevarat, cum ca in mestesugul in care azi te pricepi tu minunat, te-ai antrenat, cu repetare, pana ai invatat ca iti place, dai oamenilor, cu maiestrie mana de ajutor, esti cautat fiindca s-a raspandit despre tine "zvon de bine".

Si-apoi considera, aleator, oricare parte din viata ta, asemenea.
Acolo cum se-ntampla, ce se repeta?
Muncessti cu sarg? Iti place ce faci. Grozav.
Asta inseamna ca esti pe cale.
Cine e cel care asculta, aude dintai vorbele tale? cauta-n ele, traire e, emotie? De care...
Apoi priveste iar 'domenii ale inimii tale". E simplu.
 A observa, cu o privire constienta-a intelege-a voi-a -ti placea ce traiesti-a te simti bine in viata ta.
Asa.

PS. Tu, ce crezi? Sa-mi cred visul? Ai citit pan' aici? S-a-mplinit deja, când asa zici.

Cerul inimii asa-i de frumos in asa ierni;
 ca vise dintre ganduri
si tu sa poti
sa cerni.

2 idei, 2 oameni

 

La intalnirea dintre doua idei

Vin realitatile aferente.

Trei.

Una, cu o prima imagine mentala, construita, aferenta povestii dintai.
A doua, corespunzatoare ilustreaza secunda parere.
Dupa mine, cea mai importanta-a treia se face dintr-o negociere de conceptii pentru care ai nevoie de timp, discernamant, disponibilitate, rabdare si poate ceva expertiza asupra domeniului de discutat.

Aici e-aici. 

Trei-ul e-o constructie miscatoare. Presupune colaborare intre cele doua idei. Altfel, ramane, fiecare cu impresia ei, ori una se impune prin forta. Ma refer la idei.

 ***

Orice scriere, a oricarui poet/filosof, cercetator...om are un antet invizibil inserat.

" E punctul meu de vedere.

Poate-i intarit de emotii negative, poate trairi inaltatoare il potenteaza.

Nu ma crede pe cuvant. 

Cerceteaza. Vezi de-ti foloseste ce-am scris eu aici. Aplica si fa-ti viata extraordinara, când gasesti ceva interesant.

Ai discernamant. Alege tu, vezi cum functioneaza, ca sa nu iei drept exemplu strain legamant."

 

Spre exemplificare?

Uite, zic...

Cineva si-a exprimat un punct de vedere despre iubire.

 Cum ca altcineva nu l-a determinat sa simta.

Cineva spunea intr-un articol  ca la scoala nu a iubit pe dascalul sau. 

Eu, la ora cand scriu sunt  un invatator

 

 

 

Parerea mea e ca nu e obligatoriu, ori daca e sa te privesti pe tine. Ce "buton", ce emotie te-nfraneaza sa iubesti omul din fata ta, pe cel dintr-o amintire?

Cred ca de invatat avem sa ne iubim pe noi.

Si daca din noi face parte si lectia cu invatatoarea de iubit, atunci ... iubire de sine sa fie. Ca doar nu ne-am nascut asa, din seminte de flori de intamplare la ceasul transformarilor din vremurile acestea. Unii zic ca-nvatatoarea, altii ca sistemele toate, eu inteleg ca incepe tot mai clar sa fie vorba de ..fiecare dintre noi. Omul.

No, sa zicem ca tine de noi, ca noi sunem miezul, .. omul- e miezul lui propriu si personal...hai atunci, catinel, la-nflorit bine! cu calm, ca pe fuga... iaca nu ne-a iubit nimeni si ne tot amintim. iar noi pe noi,.. ne iubim...

Cum inteleg eu?

Pot sa cred ca ..."S-a inscris si iubirea" in fisa postului... 

Invatatorilor...

Asta-i mare recunoastere, cand stai asa, sa te gandesti.

Un om scrie despre nevoia de a invata sa-l iubeasca pe celalalt. Si ca marturiseste ca VREA sa invete asta la scoala. O face fara sa stie,..nu-i bai. A trecut-o prin gandire, cand a scris-o. Poate s-o face si scoala adevarata de parinti. (ca...as merge si eu... sa vad cum se invata.)

 

 

Si ce mai spun?

Ca fiecare dintre noi, cu viata sa e un invatator.

 

In iubire si viata, spor!