Cauza, izvor de efecte
La intrare: o mare de energii, mai mult a nedumerire: ”Oare, de ce-a venit doamna dirigintă însoțită?”
Spre lămurire, cititorului Dora avusese o discuție, în cursul
săptămânii cu niște voinici, exact de-aici, din clasa asta care se jucau într-o
altă mare de generații școlare, c-o stropitoare confecționată din lapte..
Poveste de scris… Ei modelele adolescente arătau cât de grozav poți uda cu albul laptelui așa...O mulțime de copii de vârste felurite și cinci-șase tineri imaginând stropitoare dintr-o cutie de lapte.
Te ferești...?
Ideea e că s-a creat această oportunitate. Universul a
decis minunat.
Cum? S-a ”întâmplat”
o invitație cu un seminar despre A fi
ceea ce faci, sau a face ceea ce ești, iar răspunsul firesc a fost ”Da”.
Să te întâlnești la un seminar cu niște tineri pe care întâi i-ai întrebt despre efectele faptelor lor, să discuți cu ei prietenește și apoi să te înființezi în ora de dirigenție e o întâmplare bine ticluită. mai ales că n-a fost intenționată astfel.
Merită descrierea acestei povești că tare frumos s-a iscat izvor de pace, țâșnind
din suflete de falnici munți. Așa sunt tinerii de azi, înalți, semeți, înțelepti, cât să ajungi să înțelegi...
Diriginta clasei o prezintă pe Dora care a venit să
vorbească la o oră de consiliere și dezvoltare personală.
”-O știți pe doamna Dora.”
”-O știm, cum să nu, o știm.”
Dora e mignonă.
Tinerii, cât brazii.
Ți-o imaginezi? A urcat pe un piedestal din fața
clasei. Voinici salută; salutul lor se-aude fremătând.
Cu tremur de voce care se drege și încredere în minte se-aude
glasul:
-Sunt consilier în dezvoltare personală, în ideea că
ajut omul să se descopere pe sine. Pe omul care vrea. Am venit aici, la invitația doamnei voastre
diriginte, motiv pentru care mulțumesc!
Priviri... Nelămuriri. Cinci tineri poate așteaptă să fie nominalizați, ca actori ai scenei despre care s-a amintit deja.
Cu voce calmă, Dora întreabă:
Îmi permiteți un exercițiu de început?
-Daa.. se aprobă în cor, mai calmându-se valuri.
-Vă invit să
fim recunoscători împreună pentru o bucurie trăită, să mulțumim cu gândul.
Ați mai făcut exercițiul acesta?
Privirile spun că-i ceva nou.
-Eu fac asta zilnic cu copiii mei, cu care lucrez și
minunat ne merge ziua înainte. Se creează așa o energie frumoasă împreună. Voi rămâne
în picioare. Închid și ochii, fiindcă ”Mulțumesc” acesta e ca o rugăciune, mai precizează profesoara de bune
maniere. (...)
Și ei, adolescenții, rămânând în tăcere și se ridică cu
toții în darul recunoștinței. Sau darul recunoștinței deschide inimile lor. Așa s-a simțit. Ca
niște ferestre spre soare.
Doamne,
s-a făcut pace. Ce-mi place!
Ce-a urmat? Tot Dora:
-Am venit să cer un sfat două, ajutor. Ce ziceți, mi-l
oferiți?
(Tăcere, cu ochii-ntrebând).
-Mă-ntâlnesc adesea cu tot felul de situații și cred că răspunsuri
lămuritoare, pentru vârstele oamenilor cu care lucrez, pot veni și de la voi.
-Ca să explic: când am primit o întrebare despre ce se
poate face cu un copil de 4 ani care la grădiniță se cam împotrivește să scrie,
am stat de vorbă cu un consilier pe problemă de vârstă, tot de 4 primăveri… Clar,
am întrebat un copil de aceeași vârstă. Știti care a fost sfatul? Mi-a spus fetița astfel:
-Ce-ar fi să lase copilul să scrie când vrea el? Să-l aștepte, căci eu, când vreau desenez...
***
-Acum vă întreb pe voi? Am o dilema nouă. Viața-i mereu din întrebări așa.
Dora îi
privește pe adolescenți, cu gând de a solicita sprijin.Sfatul lor.
-Ce-ați face când ați remarca, știind cum e mersul
lucrurilor după experiență cu copii, cum ați proceda
când ați vedea un năzdrăvan, care își scrie rezultatul unui exercițiu după ce
l-a auzit în altă parte, nu la el pe cel corect rezolvat? Această întrebare vine de la o doamnă învățătoare, care vrea să rezolve cu binele situația.
(Aici, drag cititor și tu ești
implicat) Răspunsuri? Cum determini omul în formare să învețe să muncească el?
Ce-a mai urmat?
Ești ceea ce urmărești? Exercițiu de
orientare a atenției
-Priviți-mă, vă rog, doar pe mine, în timp ce vă
vorbesc. Fără a privi pe altcineva dintre colegi. Acordați-mi câteva momente.
Toți ochii, prietenoși acceptă jocul pe care îl
propune Dora și o privesc.
-Acum vă rog să mă urmăriți pe mine și pe doamna
dirigintă simultan. Dora se așeză initial lângă doamna profesoară. Apoi începu
să se plimbe prin încăpere. Tinerii o urmăresc, așa cum i-a rugat, cu privirea.
Unii întorc capetele, ca să o mai vadă..)
-Continuați să ne priviți pe amandouă.
-E imposibil, sunteți în altă parte.
-Așa-i, sunt de acord cu voi. Voi alegeți acum pe cine
să priviți, Unde privești, exact ce vezi, aceea e situația, persoana, captată
în atenția ta.
.
Ceea ce aduci în primul plan în atenția ta, aceea vei
crea și în viața ta.
Dovezi ale cercetărilor contemporane științifice și
verificate? De căutat:
Einstein-teoria relativității
Experimentul celor două fante-din
fizica cuantică
Puterea interioară-de a dirija
gândurile spre ceea ce vrei să experimentezi
Legea cauză-efect
Povestit-am despre vise. Tinerii zic
că nu s-au gândit. Nu prea știu ce vor să facă. Cartea lui Augusto Cury, Elevi
străluciți, copii fascinanți devine prilej de recomandare.. E rost să fie
explicitată povestea minții, ca planetă din bucurii-flori cultivate.
Exercițiul de antrenament cuantic
vine la rând.
-O să vă rog să vă relaxați, lăsați gândurile să
treacă. Respirați profund.
Așezați unul lângă altul cele două degete
arătătoare. Măsurați-le, sunt la fel?
Priviți-vă degetele, iar acum pe cel drept,
îndemnați-l să crească. Spuneți-i clar. E vorba de ceea ce se întâmplă și cu
noi, dintotdeauna, începând cu planul mental. Ne programăm sau suntem
programați lingvistic, prin intermediul cuvintelor.
Se întâmplă, după câteva minute, ca elevii să constate
că așa este, degetul chiar e mai lung. Dorei îi place uimirea care le
strălucește în ferestre sufletești. Unii dintre ei, posibil mulți, pot merge
mai departe, de aici, cu întrebări, cu căutări.
Dora povestește acum câteva amintiri din copilăria ei.
Îi privește pe doi dintre adolescenți, cu gândul la
v-ați ascunselea ori castelul din pietre, jocuri pe care le juca cu ..exact
părinții lor.
Despre vis? Ce e un vis. E strălucirea cu care te naști în inimă. Vii aici, ca
om cu un scop. Crede Dora că așa ”te instruiește” cineva, probabil tot un
învățător, înainte de a te naște.
A avut
dintotdeauna visul. Vis să fie profesoară.
Când era copilă înțelegea că misiunea ei e să facă lucrurile să fie ..
corecte. (Așa-și aduce aminte. Profesoară de lucruri bune? Unde-ai auzit tu
meseria aceasta în lume? ) Strângea copiii din cartier, mai ales din bloc, avea
note și catalog și își făcea așa câte o clasă.
Evident avea metodă, căci majoritatea se jucau și de-a
aprozarul și de-a garajul de reparat mașini…
I-a plăcut așa de mult o lecție cu domnul Trandafir,
învățător, că de când a ascultat-o și-a citit-o s-a hotărât ce să fie.
Își amintește și acum pasajul miracol, parafrazând:
Când povestea, învățătorul dădea la o parte o perdea
și ochii învățăceilor urmăreau filmul
viu al celor istorisite.
Cu admirație pentru omul din carte, cu-acest film în
minte și cu alte modele s-a făcut și Dora profesoară.
Ce sunt modelele? Sunt oameni care reușesc fiindcă au
o anumită disciplină de viață, au valori pe care le respectă.
Cât de important e să avem modele? Extraordinar!
Modele? De care? Iată câteva:
Ford-constructorul de mașini,
caracterul lui și succesul
Mitshubishi- tot de mașini fabricant
și cum a făcut el bine miilor de oameni
Românul Brâncuși.
Interesant este faptul că profesoara de bună stare-
Dora, în speță, aduce în imaginația copiilor modele masculine. Se poate să fie
o explicație idea de acțiune concretă pe care fiecare dintre acești oameni o
demonstrează cu viața lor. E o lecție simplă, la vedere.
Oamenii își demonstrează valorile în
care cred cu viața lor. Conșientizând sau nu. Acesta-i adevărul.
Clipiți des și priviți cu luare
aminte, fără a uita să vă întrebați: Ce vreau eu să trăiesc…?
Se aude tăcerea din inimile tinerilor. S-a calmat în curgere fluviul gândurilor lor.
Ați observat? Oamenii fericiți sunt calmi. Fără a striga, își văd de treabă.
Dora mai scoate la iveală o carte pe care o arată
tinerilor, acum o mare de priviri atente, și unele zâmbete treze.
-Am citit recent despre un ciobănaș,
o carte minunată. Personajul și-a ales meseria fiindcă iubea călătoriile. S-a
făcut cioban. (Alchimistul-Paulo Coelho).
E o carte grozavă, o recomand. Grozavă!
In cele aproape 40 de minute, cât a ținut prelegerea,
și-o numim așa, fiindcă adolescenții, când au răspuns la vreo întrebare au
făcut-o direct pe frecvențe înalte, dincolo de cuvinte, s-a desenat o punte. Gânduri s-au unit. S-a durat un pod.
Visul Dorei de a vedea strălucirea din om s-a întâlnit cu întrebările din suflete
de copii, acum mai mari, care bat la poarta viselor lor.
Cum ar fi ca la școală să înveți să știi ce vrei?
Doamne... Mulțumesc iar! Frumos e
să-ți simți sufletul în pace:
E timp să-ți respiri profund visele.
Pace- Nume geamăn cu senin al
cerului, miracol de frumos.
Viața: e bucuria din tine.
Drag Om sănătos.
***
