Lumina

Lumina este metafora pentru o stare mai înaltă a fiinţei.
Când cineva are o experienţă pe pragul dintre viaţă şi moarte şi spune: „Am mers spre o lumină", el vrea să spună că a experimentat un grad mai subtil al fiinţei lui.' Lumina poate lua imaginea raiului sau a unei alte lumi, dar pentru mag lumea noastră obişnuită este de asemenea doar o imagine. Ea este tot o proiecţie a conştiinţei.

„Orice conştientizare este lumină, a spus Merlin, toată lumina este conştientizare." Graniţele pe care le clădim pentru a despărţi cerul de pământ, mintea de materie, realul de ireal sunt simple convenţii. Odată ce am clădit aceste graniţe, nu le mai putem dărîma la fel de uşor.
Priviţi o pagină  de carte cu atenţie. O vedeţi ca pe un obiect. Este solidă, pentru că este făcută din fibră de lemn transformată în hârtie, şi este abstractă prin aceea că ea cuprinde idei.
Pagina este, aşadar, un lucru din hârtie, ceva din domeniul ideilor sau şi una şi alta. Observaţi cât de uşor o puteţi vedea ca fiind şi una şi alta. Cu alte cuvinte, realităţile diferite pot coexista, dar fiecare îşi respectă propriul nivel de fiinţă. 

Un cuvânt este doar o pată de cerneală, dar este şi cheia pentru o anumită idee.
Orice stare a fiinţei, de la cea mai subtilă şi imaterială la cea mai grosieră şi mai solidă, depinde de observator.

Dacă dorim, putem dizolva pagina solidă până nu mai rămâne nimic, după cum urmează: o pagină este făcută din hârtie, hârtia e făcută din molecule, moleculele sunt făcute din atomi, atomii sînt concentrări de energie, iar concentrările de energie constau în 99,99999% spaţiu gol. Pentru că şi distanţa dintre un atom şi un altul este destul de mare — proporţională cu distanţa dintre pământ şi soare —, poţi să spui despre această pagină că este solidă doar dacă afirmi şi despre spaţiul dintre pămînt şi soare că e solid.
Această experienţă a transformării lucrurilor aparent solide în nimic poate fi inversată. Incepând de la spaţiul „gol", poţi construi concentrări de energie, atomi, molecule şi aşa mai departe pe lanţul creaţiei, până când ajungi la orice obiect vrei, inclusiv la corpul tău.

Mâna care întoarce această pagină este un nor de energie şi singurul mod în care îţi simţi mâna sau singurul mod în care ea simte pagina este un act de conștientizare.

Alte concentrări de energie, cum ar fi radiaţiile ultraviolete ce te înconjoară, scapă cu totul observaţiei tale. Astfel, modificările lumii sunt dependente în întregime de puterea percepţiei. Tu ai fost creat ca un clarvăzător pentru ca lumea să existe ca un obiect care să fie văzut. Fără ochi, lumea ar fi invizibilă.
Acum, având această înţelegere, putem face un pas înainte.
Orice există pe pământ este hrănit de soare, care este doar o stea. Mâncarea pe care o mănânci a fost convertită din lumina stelelor şi atunci când o mănânci creezi un trup care are aceeaşi sursă.

Cu alte cuvinte, a mânca este doar un act de încorporare a luminii stelelor în lumina stelelor. Această lumină, deşi presupune multe forme, este una singură, de la vîrtejurile de gaze şi quasari la trifoiul pe care-1 rod iepurii. Nu are un loc anume al ei, ci este pretutindeni. Tu ai un loc în care te afli, dar acest lucru este adevărat doar pentru că, în chiar acest moment, eşti angajat în actul creator suprem de a preschimba universul luminii într-o singură concentrare, care este corpul şi mintea ta.
— Mi-ar plăcea să fac minuni, s-a rugat Arthur într-o zi.
— Această lume există datorită ţie, a răspuns Merlin. Nu este acest fapt o minune îndeajuns de mare?
Magul consideră absolut acest raţionament. Dacă vederea este cea care face lumea vizibilă, întreabă el, cine sau ce este creatorul vederii? Cine a văzut ochiul înainte ca ochiul să fi văzut ceva? Răspunsul este: conştiinţa. Clarvăzătorul din spatele ochiului este doar conştiinţa dînd naştere simţurilor noastre astfel încît ele să poată da naştere la tot ce ne înconjoară.
Acesta este misterul metafizic. în pântecul mamei, embrionul se naşte ca o celulă unică fără simţuri, apoi evoluează într- o multitudine de celule care evoluează sub diferite aspecte, concentrând diferite funcţii; în cele din urmă, aceste funcţii se manifestă prin organele de simţ — ochi, urechi, limbă, nas şi aşa mai departe. Ochiul nu arată deloc ca o ureche, dar faptul că ochiul şi urechea au forme diferite este înşelător. Toate
simţurile noastre sunt conţinute sub forma unor informaţii codate în acea primă celulă fecundată.

Deepak Chopra -Calea Magului