Cine sunt eu?

 „Cine sunt eu?" este singura întrebare ce merită să fie pusă şi singura la care răspunsul nu e niciodată găsit.
Ţine de destinul tău să joci o infinitate de roluri, dar nici unul dintre ele nu eşti tu însuţi.
Spiritul n-are un loc al său, dar trăieşte în umbra unei aparenţe pe care o numim trup.
Magul nu crede că el este un eveniment local ce visează la lumea largă. Magul este lumea ce visează
la evenimente locale.

Merlin dispăruse din lumea lui Arthur de mulţi ani; apoi, într-o zi, a reapărut pe neaşteptate, ieşind din pădure şi îndreptându- se spre Camelot. Bucuros peste măsură să-şi vadă maestrul, Regele Arthur a ordonat un banchet regal în cinstea lui. Dar Merlin era uluit şi îl privea pe vechiul său discipol ca şi cum nu l-ar mai fi văzut niciodată.
— Poate că te-aş putea întovărăşi, dacă tu eşti cel ce cred eu că eşti, a spus Merlin. Dar spune-mi adevărul, cine eşti tu?
Arthur era consternat, dar înainte de a putea protesta, Merlin s-a adresat întregii curţi, spunînd cu voce tare:
— Am să dăruiesc această pungă cu pulbere de aur oricui poate să-mi spună cine este această persoană.
Şi pe dată în mîinile sale a apărut o pungă plină cu pulbere de aur.
Nedumeriţi şi mîhniţi, nici unul dintre Cavalerii Mesei Rotunde nu a ieşit în faţă. Atunci, un tânăr paj şi-a luat inima în dinţi şi a zis:

— Cu toţii ştim că este regele.
Merlin a dat din cap dezaprobator şi cu un semn l-a alungat pe dată din sală pe acest paj.
— Nici unul dintre voi nu ştie cine este acesta? a repetat el.
— Este Arthur, s-a auzit o altă voce. Chiar şi-un neghiob ştie acest lucru.
Merlin a privit ţintă spre locul de unde venea vocea — dintr-un colţ, de la o servitoare bătrână, şi i-a făcut şi ei semn să iasă din încăpere. Întreaga curte fremăta din pricina acestei încurcături, dar curînd provocarea magului s-a transformat într-un joc.
Au început să vină diferite răspunsuri: fiul lui Uther Pendragon; conducătorul Camelotului; suveranul Angliei.
Merlin nu a acceptat nici unul dintre ele, nici chiar pe cele mai ingenioase, precum fiul lui Adam, floarea Albionului, un bărbat între bărbaţi şi aşa mai departe. în cele din urmă,
Guinevere se lăsă şi ea atrasă în joc.
— Acesta este soţul meu prea iubit, murmură ea.
Merlin răspunse doar scuturîndu-şi capul. Una după alta, fiecare persoană a fost alungată, pînă cînd în marea sală n-a mai rămas nimeni în afară de rege şi mag.
— Merlin, ne-ai gonit pe toţi, recunoscu Arthur. „Dar eu sunt sigur că ştiu cine sunt. Prin urmare, răspunsul meu este acesta: sunt vechiul tău prieten şi discipol.
După o foarte scurtă ezitare, Merlin refuză şi acest ultim răspuns, aşa cum făcuse şi cu celelalte, iar regele nu avu încotro şi trebui să plece şi el. Curiozitatea însă l-a condus spre o uşă deschisă, de unde putea să vadă înăuntrul marii săli.
Spre surprinderea lui, l-a văzut pe Merlin îndreptîndu-se către o fereastră, deschizînd punga şi golind pulberea de aur afară.
— De ce ai aruncat aurul acela de preţ? strigă Arthur, fără să se poată abţine.
Merlin îl privi ţintă.
— A fost nevoie, răspunse el. Vântul mi-a spus cine eşti.
— Vântul? Dar el n-a spus nimic!
— Exact.

Magii şi cei de felul lor sunt deseori mulţumiţi să rămînă fără nume şi fără loc. Nu le place să stea nicăieri unde ar putea deveni prea familiari cu muritorii. „Oricine îmi spune pe nume este un străin", a spus Merlin. „Dacă îmi recunoaşteţi forţa nu înseamnă că mă cunoaşteţi."
Magii se văd pe ei înşişi ca fiind cetăţeni ai cosmosului.
Prin urmare, orice loc în care s-ar putea găsi este irelevant. În viaţa muritorilor, ceea ce ne limitează de la un capăt la altul sunt numele, etichetele şi definiţiile. A avea un nume este ceva folositor — poţi şti astfel care certificat de naştere este al tău—, dar acest fapt se transformă curând într-o limitare.
Numele tău e o etichetă. El te defineşte ca fiind născut în cutare timp, în cutare loc, din cutare părinţi. După cîţiva ani, numele tău te defineşte ca mergând la cutare şcoală, iar mai apoi exercitând cutare profesie. Cînd ajungi pe la 30 de ani, numele tău este încorsetat într-o cutie de cuvinte. Pereţii cutiei ar putea arăta, de exemplu, astfel: „catolic, avocat, facultatea la Corneli, căsătorit, cu trei copii şi ipotecă pe casă".
Aceste lucruri poate că nu sunt greşite, dar sunt înşelătoare.
Ele prind în capcana condiţionărilor un spirit necondiţionat.

Deepak Chopra, Calea Magului