Poveste

Viața e despre prietenie. Despre A FI laolaltă, despre a trăi împreună.

Despre înțelegere între oameni, între ființe, în natura întreagă, pe pământ, în universul tot.

Începe cu te accepta CINE EȘTI, așa cum ești, blond, brunetă și cu ochii verzi, ori căprui, chiar și albaștri, că-s tot  minunați...

Înalt, mai scundă, cu privire senină- cu zâmbet ștrengar, cu inima de drag de viață plină!

Te accepți și-după caz-admiți că vrei să te antrenezi ca să știi să trăiești în bucurie.

Cu acordul tău, lăuntric, aceasta-i important să fie!

Te antrenezi ca pentru senin în viață,  pentru trezirea cu elan dimineață după dimineață. 
În echilibru.

Tot tu -cu timpul ți-l și definești. Ce înseamnă-pentru tine ca om să trăiești în acest echilibru?

În ideea acesta mergem poate la școală, ani buni, la grădiniță, dintâi, exersănd participarea cu succes la viața împreună cu ceilalți. Construind laolaltă o societate. O-ncepem, exact așa.

Suntem, din capul locului e de înțeles, diferiți și frumoși, unici, maiestuoși, cu vise diverse.

Cine n-are acum vis, stau o clipă să-l găsească!

Știu sigur că e la purtător, pentru fiecare- din prima zi de viață pe pământ. Așa te-ai născut, cu un vis în primul gând.

Ne manifestăm curiozitatea de a ști, de A ÎNȚELEGE VIAȚA, de aceea, conștienți sau nu căutăm pretutindeni modele, maeștri pe care să-i asemănăm poemului ce răsună interior.

Adesea nu știm că facem aceasta. Tot ce e de știut e că se petrece planul marilor lecții de viață în scop de bine suprem. Așa să știm și-așa să vrem.

Primele imagini pe care le-asemănăm cu iubirea din care-am venit ( de lucrul acesta sunt eu absolut convinsă- că venim din Iubire), le deslușim în familie. Acolo unde deschidem ochii spre viață.

Vedem manifestări de pace în locul, căminul pe care inima nostră îl caută, identifică drept Acasă.

De unde începe familia?

De la primele zâmbete împreună. De la îmbrățișare.

E imaginea cuibului în care învățăm primul zbor.

Știi cum zborul acest dintâi se învață ? E  cu familia ta?

Deschidem ochii și pornim de-aici în lume să transmitem un mesaj.

E scrisoarea de iubire deschisă.

Familia în care trăiesc iubește viața crescându-mă pe mine.

Cât miracol!

Ieșim în Univers și aflăm astfel alți oameni ca noi, și facem schimb de scrisori. 

Pe alocuri ne recunoaștem și noi în celelalte scrieri, dintr-altele aflăm alte bogății sufletești. Pe altele le primim ca întrebări. Răspunsurile sunt tot interioare.

În familie prima dată înveți pe tine să te iubești.

Tot ce vezi și trăiești acasă e hotărâtor pentru un fel de a fi. Cel al tău care se contopește cu imaginea iubirii pure.

Și-apoi, vine-un gând, cum că tu ai să fii peste vreme în familia ta, iubire-sursă.

Și poate Povestea  să urmeze și-așa:

A fost odată o prințesă frumoasă, că de n-ar fi, cum azi s-ar povesti...

Era calmă și senină de copilă.

Creștea cu iubire într-o casă cu ferestre mari, deschise spre soare, limpezi drumuri de cunoaștere.

De jur împrejur se-odihnea o grădină de pace, cu arbori veseli în culori roditori la ceas de vară, blajini în toamne roditoare.

Belșug de lumină domnea în acest colț de bucurie divină.

Fluturi, mulți voioși, colindau primăvară după primăvară aici, cât să-i privești și zâmbetul cu suflet în înalt să-l ridici, spre cer...

Și iernile erau domoale- tăceri albe și pline de înțelesuri doar de gând frumos știute.

Totul cânta iubire în lumea de basm a prințesei.

Și purta mereu alături o comoară rară, tânăra copilă: o floare cum numai aici se afla de frumoasă, strălucitoare.

Cu-nțelepciune, de la bunica regină și mama crăiasă știa să o îngrijească, zi după zi frumoasă.

Îi cânta -asemenea.

Era și este-c-așa rămâne-floarea ei minunată, strălucitoare în soare de puritate.

Ai să mă întrebi ce-a făcut prințesa, în viața cu această frumoasă floare.

Firesc floarea a fost simbol de iubire -dar-la timp nimerit de stele, când libertatea și înțelepciunea s-au împletit în viața fetei drept maturitate, un prinș asemeni ei, a cerut-o în căsătorie.

Și floarea aceea, împreună au început să îngrijească.

Mai lumină să fie, mai iubire să crească.

Prințul, om ca cerul de senin, ca soarele-n surâs blajin, cu calm de munte răbdător și îmbrățișare de val de mare.

Chiar lui i-a încredințat prințesa frumoasa floare.

Așa s-a născut o întreagă grădină de bucurie și lumină.

Așa s-au ivit pe lume și alte flori, printre copilele familei minunate, prințese.

Aici stă legătura între ceea ce simt eu că-i familia în care pe lume vii și darul pe care lumii îl faci, creând tu o nouă bucurie de a străluci împreună.
O zi frumoasă, în voie bună!