Dor(a) - impuls (I)

Da...da, s-a născut așa...

Precis c-o lecție pe cinste, asupra sa.
Pe la șase-șapte ani,  ca soră mai mare, încuiată cu cheie pe dinafară, și-amintește că ...părea să se fi terminat din mintea ei tot aerul dinlăuntrul casei.
A fost un moment, care parcă a-nghețat în timp. Nu i-a plăcut!!!
Ea și doi frați mai mici în interior! Fără explicații prea multe fiindcă părinții plecau la un serviciu de opt ore ca să aibă copiii toate bunătățile de  la vremea aceea, și-un acoperiș deasupra capului, și... și... Întâmplarea a fost un experiment.
E negură multă care învăluie detaliile acestei amintiri.
Dor(a) s-a speriat. A fost un soi de blocaj.
Ce s-a-ntâmplat atunci, acolo, mai cercetează și azi. Cu răbdare. Știe că părinții au dus-o la spital, i-au luat sânge dintr-un deget, ca să se afle de ce s-a speriat așa de tare de-o ușă încuiată cu cheia, pe dinafară.
”Nervi la stomac???”  Copilărie!
Dor(a) impuls. Nu știa ce i se-ntâmplă. A reacționat.
:)

Nu-i plac casele încuiate! Asta o știe sigur, mereu și dintotdeauna.
A fost o vânzoleală serioasă după evenimentul acesta, că nu s-a mai produs o reluare.
Dor(a) primi cheia la gât cu instrucțiuni noi.
Mai mult aer de respirat, ce ziceți voi?
La șase sau șapte-ani,  începe primul an de școală primară și derularea exercițiului de responsabilitate.
Drumul la școală, grija de frații mai mici.
”Să fii prima din clasă” i se repeta mereu. Se străduia, să fie. La un moment dat primul dintr-o clasă s-ar putea să-nsemne să fii altcineva decât ești tu când ești...

Povești?