Creierul este o minune a procesării informaţiilor. Ne-ar trebui un computer de trei ori mai mare decât suprafaţa României, pentru a putea cuprinde o cantitate de informaţii similară cu cea de care se ocupă creierul nostru. Şi nici acesta nu ar fi poate de ajuns întrucât funcţiile şi operaţiile din creier sunt mult mai complexe decât cele ale unui computer.
Informaţiile care provin de la simţuri sunt transmise către creier fiind codificate în formă electrică (impulsuri) sau chimică (prezenţa anumitor substanţe specifice şi concentraţia lor). Toate părţile creierului comunică una cu alta, iar aceasta se face prin intermediul unui ansamblu foarte vast de mici “staţii” electrice – neuronii.
Membrana lor prezintă pe faţa externă o încărcătură electrochimică pe care o eliberează, din nou şi din nou, sub forma a ceea ce se numeşte ―potenţial de acţiune. Acesta călătoreşte apoi de-a lungul prelungirilor neuronale numite axoni şi dendrite, până la alţi neuroni. Celulele nervoase acţionează la unison pentru a genera gânduri şi mişcări, iar informaţia se răspândeşte prin reţele foarte fine, între diferitele părţi ale creierului şi spre organele de acţiune.
Cum anume informaţia cuprinsă în gând este codificată în această sui generis “supă electrochimică”, rămâne încă un mister pentru oamenii de ştiinţă, care se limitează la o teorie mecanicistă asupra vieţii. Activitatea însumată a neuronilor generează undele cerebrale – nişte pulsaţii electrice cu diferite frecvenţe. Acestea pot fi înregistrate de aparatul numit electroencefalograf, cu ajutorul unor electrozi plasaţi pe pielea capului. Un astfel de electrod poate citi activitatea a aproximativ 100.000 de neuroni.
Există 100 de miliarde de astfel de celule neuronale în creierul uman, iar fiecare poate forma de la o sută la sute de mii de conexiuni (sinapse) cu alte celule. Numărul de conexiuni care poate exista între toate celulele nervoase ale creierului este impresionant.
Sinapsele se dezvoltă pe tot parcursul vieţii, ca răspuns la stimulii veniţi din mediul exterior – contactul cu membrii familiei, cu alţi oameni, şcoala, educaţia, etc., dar şi ca răspuns la propriile intenţii şi motivaţii.
Cu cât copilul şi apoi adultul se străduieşte să afle şi să înveţe mai multe lucruri, cu atât sunt stimulaţi un număr din ce în ce mai mare de neuroni şi, în consecinţă, numărul conexiunilor creşte. “Avem de-a face cu o orchestră simfonică în care cei care cântă sunt stabili ca poziţie dar mobili ca funcţie, şi care pot urma dirijorul sau pot improviza singuri melodia”, spune W. Grey Walter despre activitatea cerebrală.
- Undele cerebrale şi stările psiho-mentale – două aspecte ale aceleiaşi realităţi
Cercetătorii au stabilit anumite corespondenţe între diferitele stări ale fiinţei umane şi caracteristicile activităţii electrice a creierului, obiectivată sub forma undelor celebrale care apar în fiecare stare. În stare de veghe predomină undele beta. Frecvenţa lor este cuprinsă între 13 şi 30 Hz (cicli/secundă). Acestea caracterizează perioadele de concentrare mentală, rezolvarea problemelor, analiza centrată pe diferite probleme zilnice.
Undele alfa
Sunt undele electrice din regiunile parietală şi occipitală ale creierului, având frecvenţa cuprinsă între 8 şi 12 Hz (după anumiţi oameni de ştiinţă, 13 Hz). Aceste unde caracterizează starea de luciditate, calm şi relaxare mentală, sau stările de visare cu ochii deschişi. Undele alfa sunt un semn de relaxare mentală, indicând absenţa stimulării senzoriale la o persoană conştientă.
Undele cerebrale delta
Apar în timpul somnului profund sau al stărilor de inconştienţă. Frecvenţa lor este cuprinsă între 0,5 şi 4 Hz.
Undele cerebrale gamma
Au cea mai mare frecvenţă: 40Hz şi sunt implicate în activitatea mentală foarte intensă. Prezenţa lor a fost de asemenea detectată în timpul procesului de trezire şi în timpul perioadelor de somn caracterizate de mişcări oculare rapide.
Undele cerebrale teta
Apar în stări de somnolenţă, inconştienţă, vis, când nu ne putem concentra, sau în stări de calm profund, relaxare, linişte, cum ar fi stările de trecere de la veghe la somn sau invers. Frecvenţa lor este de 4-7 Hz. Unii o consideră ca fiind de 5-8 Hz. Timpul prelungit de activitate mentală teta, în stare de veghe, indică prezenţa unei perioade de creativitate psiho-mentală foarte mare. Prin practică, meditaţia poate diminua frecvenţa de vibraţie a undelor cerebrale de la nivelul caracteristic activităţilor zilnice până la nivelul teta, permiţând persoanei să rămână în această stare mentală foarte relaxată, conştientă fiind.
Joe Kamiya – profesor la Universitatea Chicago, consideră că oamenii nu pot fi văzuţi doar ca o aglomerare de gene şi răspunsuri la stimuli externi. El consideră că fiinţa umană are, sau poate dobândi cu adevărat, controlul deplin şi conştient asupra propriei activităţi cerebrale. El a schiţat un experiment pentru a afla dacă cineva poate diferenţia, prin percepţie corectă, între diferitele unde cerebrale ale creierului său.
Persoana care l-a ajutat l-a acest experiment a fost Richard Bach. Acesta a fost plasat într-o cameră întunecată, cu electrozi amplasaţi în partea posterioară stângă a capului. Joe Kamiya îi urmărea pe electroencefalograf activitatea cerebrală. Se emiteau diferite tonuri sonore şi se urmărea răspunsul de unde cerebrale. R.Bach era întrebat ce tip de unde erau, prin perceperea obiectivă a stării sale. La început a ghicit doar jumătate din răspunsuri.
Kamiya îi recomandase să fie atent la starea care apare în concordanţa cu undele cerebrale ca răspuns la tonurile emise. În a treia zi de testări, Bach ajunsese să recunoască corect în 85% din cazuri ce unde cerebrale emitea creierul său. În foarte scurt timp, Bach a ajuns un adevărat maestru al detectării tipului de unde pe care le emitea creierul său.
A doua parte a experimentului a constat în intrarea la voinţă a subiectului în stare alfa: când clopoţelul suna o dată, R.Bach intra la voinţă în stare alfa. Dobândise capacitatea chiar de a varia de la frecvenţa alfa cea mai joasă la cea mai înaltă. A fost primul experiment controlat care a demonstrat că undele cerebrale, considerate a fi involuntare, pot fi obiectul controlului voluntar. Astfel s-a lansat domeniul biofeedback-ului undelor cerebrale.
R.Bach spunea că simţea că este în stare alfa când orice imagine din mintea sa dispărea şi când îşi imagina muzica unei orchestre. Alţi subiecţi spuneau că stările asociate undelor alfa apăreau atunci când lăsau mintea liberă, sau când îşi simţeau bătăile inimii, sau când nu mai gândeau.
La momentul respectiv, Kamiya nu a sesizat importanţa experimentului; dorea doar să vadă dacă oamenii îşi pot controla undele cerebrale. În lucrarea pe care a publicat-o ulterior în Psychology Today, în 1968, Kamiya afirma că “decât să înghiţi un tranchilizant, mai bine îţi induci starea de linişte prin metoda pe care am utilizat-o în experimentele noastre”.
Tot în perioada respectivă, testele realizate de Elmer Green prin înregistrarea activităţii cerebrale a unui yoghin în timpul meditaţiei, au arătat că aceasta era caracterizată de apariţia spontană a undelor alfa.
De asemenea s-a observat că acesta putea să se „mişte rapid între diferitele frecvenţe cerebrale”. Această flexibilitate este un semn distinctiv al fiinţelor cum ar fi sfinţii şi yoghinii, după cum au arătat testele realizate de Green.
Poate nu toate fiinţele umane sunt înclinate să practice meditaţia, dar există posibilitatea să înveţe să îşi controleze activitatea cerebrală, prin biofeedback, pentru îmbunătăţirea calităţii vieţii.
Ne putem întreba totuşi cât de uşor se poate învăţa acest control asupra undelor cerebrale?
PS- Exercitiu:)
http://www.financiarul.ro/2013/09/06/cum-arata-creierul-unui-om-sanatos-aspectul-undelor-cerebrale/2/h
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu