Când Anna Kozlov l-a zărit pe bărbatul
ce tocmai coborâse din mașină, a simțit că i se taie respirația. Sosise
de curând în satul natal -Borovlyanka – pentru a-și revedea casa
părintească. Și tocmai atunci, exact în fața casei ei, bărbatul acela
trecut de 80 de ani care l-a rândul lui o zărise și care acum se
îndrepta grăbit spre ea…
În 1946 se căsătorise cu Boris, iubirea
vieții ei. Au stat împreună doar trei zile: el era pe atunci în armată,
iar permisia i se terminase. Apoi, până ca Boris să se întoarcă acasă,
comuniștii o deportaseră în Siberia. Fără putința de a da unul de altul,
fără ca măcar să știe dacă celălalt mai este viață, trecuseră așa mai
bine de șase decenii. Iar acum bărbatul acela, albit de ani, dar totuși
atât de cunoscut. “Am crezut că nu văd bine. Dar felul în care mergea și
modul în care mă privea, îmi păreau atât de familiare. Inima îmi bătea
cu putere. Știam că este el! Și am început să plâng de bucurie.”
Printr-o întâmplare, Boris alesese chiar
acea zi pentru a-și vizita încă o dată satul și a poposi puțin la
mormintele părinților. Din nostalgie, oprise mașina în fața casei femeii
pe care continuase să o iubească toată viața. Și pentru nimic în lume
nu se aștepta să vadă acolo, în fața lui, prima și singura sa mare
iubire. Și pe care, deși nu o mai văzuse de atunci, continuase să o
iubească întreaga lui viață. “Am fugit la ea”, își amintește, el acele
momente. ”Am fugit la ea și i-am spus: «Draga mea, te aștept de atât de
mult timp! Soția mea, viața mea…»”.
Sursa:
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu