Să fim copii

Atunci când priveşti atent inlăuntrul tău, descoperi că există multe personalităţi care se luptă pentru a-ţi folosi trupul.

De exemplu, conflictul dintre bine şi rău dă naştere la două personalităţi numite sfânt şi păcătos. Ele nu incetează nicicind să se certe, o parte sperind mereu că va fi destul de

bună pentru a-i plăcea lui Dumnezeu, iar cealaltă simţind mereu porniri „rele", care nu pot fi totdeauna infrânate.

Apoi, există acele roluri cu care te identifici — de copil, de părinte, de frate, de soră, de bărbat, de femeie, fără a mai menţiona şi profesia ta: doctor, avocat, preot, educator etc.

Fiecare dintre aceste roluri vine cu o anumită pretenţie in interiorul tău, străduindu-se să le reducă la tăcere pe celelalte pentru a-şi fixa ingustul său punct de vedere. Nici n-am

amintit de sentimentul naţional sau de identitatea religioasă — acestea doar şi pot cauza necazuri nesfârşite.

Aceste personalităţi sint de obicei in conflict. Ceea ce numim fericire este starea in care cea mai mare parte a conflictului s-a stins. Când te-ai născut, războiul acesta nu incepuse,

deoarece bebeluşii nu au dorinţe aflate in conflict. Nu există voci ale binelui şi voci ale răului, de pildă, până cind copilul nu e indeajuns de mare ca să inveţe aceste concepte de la părinţi.

— Nu poţi deveni mag până când nu gândeşti din nou ca un copil, spuse Merlin.

— Cum gândeşte un copil? intrebă Arthur.

— Simţind, mai ales. Copilul simte când ii e foame sau când ii e somn. Atunci când apar diferite senzaţii, copilul poate simţi care dintre ele ii aduce plăcere sau durere şi le răspunde in funcţie de acest lucru. El nu este inhibat cind vine vorba de căutarea plăcerii şi de evitarea durerii. 

Deepak Chopra