Naturalete, simtire

Bebeluşii nu fac altceva decât să plângă sau să zâmbească, să se hrănească sau să doarmă.

— Mulţi oameni ar fi norocoşi să facă asta după ce au devenit mari, murmură Merlin. A te afla in lume intr-o stare de mulţumire reprezintă o implinire adevărată. Instinctul inocent al unui nou-născut in ceea ce priveşte senzaţiile bune şi senzaţiile rele se pierde repede. În interior, incep să apară mai multe voci, mai intâi cea a mamei, care spune „da" şi „nu", „copil bun" şi „copil rău". Când „da", „nu", „bun" şi „rău" sunt in acord cu ceea ce doreşte copilul, nu apare nici o vătămare. Însă conflictul intre nevoile copilului şi aşteptările părinţilor apare in mod inevitabil. Lumea interioară şi lumea exterioară se ciocnesc. Curând, seminţele sentimentului de vină şi ruşine sunt plantate; temperamentul neinfricat al nou-născutului devine mânjit de frică. Copilul invaţă să se indoiască de instinctele sale. Pornirea lăuntrică, ce spune: „Asta vreau" se transformă in intrebarea: „Este bine dacă vreau asta?"

Ne petrecem toată viaţa căutând acea stare de acceptare de sine cu care ne-am născut. De-a lungul anilor, intrebările se inmulţesc şi in grotele secrete şi in cămările intunecate ale sufletului adunăm atâta indoială, ruşine, vinovăţie câtă putem.

Aceste sentimente rămân vii, oricât de adânc am incerca să le ascundem. Toate conflictele interioare pe care găsim că e atât de greu să le aplanăm ne duc inapoi, la umbra sinelui.

— Este interesant aici, la curte, a spus odată Merlin in faţa lui Arthur, după ce acesta ajunsese rege. Nu mi-am dat seama că toţi au aceeaşi slujbă.

— Aşa să fie? a intrebat Arthur. Şi care ar fi ea?

— De temnicer, a răspuns Merlin, refuzind să mai adauge ceva cu privire la acest subiect.

În ochii unui mag, suntem cu toţii temniceri ai umbrelor noastre. Mintea inconştientă este inchisoarea unde sunt inchise energiile nedorite, nu pentru că aşa ar trebui să fie, ci pentru că am fost impregnaţi de-a lungul anilor de „da" şi „nu", „bine" şi „rău". Deepak Chopra