Alchimia-calea spre Sine

Deepak Chopra-Calea Magului

”Raţiunea susţine că alchimia este imposibilă şi pe măsură ce magii s-au retras in crepusculul legendei, oamenii au inceput să accepte faptul că in realitate sint limitaţi şi sortiţi să trăiască ca alcătuiri de carne şi sânge in valea strâmtă a spaţiului şi timpului.

Deoarece luăm ca de la sine inţeles faptul că lucrurile solide sunt reale, atribuim realitate materiei solide din care suntem făcuţi. Norii, copacii, florile, animalele şi trupul tău, toate sunt făcute din aceiaşi atomi de hidrogen, azot, oxigen şi carbon, dar aceşti atomi sunt intr-o permanentă modificare şi schimbare — mai puţin de un procent din atomii prezenţi in corpul tău anul trecut există incă şi astăzi. Discutând chiar şi in termeni materialişti, nu prea are sens să spui că tu eşti materie solidă când este clar că această soliditate este o lume a spaţiului gol şi a unei curgeri continue. Căutarea pe care o reprezintă alchimia incepe sub suprafaţa atomilor şi a moleculelor,

in spatele aparenţei schimbării.

Chiar dacă era doar un copil, Arthur era nerăbdător să plece in prima lui aventură şi spera din toată inima că Merlin ii va face rost de un cal şi de o hartă. Dar Merlin i-a spus:

„Hărţile sunt inutile acolo unde mergi tu, pentru că teritoriul din faţa ta se modifică mereu. Ar fi ca şi cum ai incerca să faci o hartă a apei care curge."

Odată ce accepţi că tu eşti curgerea vieţii şi nimic mai mult, aventura căutării perfecţiunii devine o aventură dincolo de nemărginire. Lucrurile care sunt perfecte in tine se numesc esenţă, fiinţă şi iubire. Ele nu pot fi mărginite de timp şi spaţiu. Când traversezi o incăpere, oare iubirea pentru familie păşeşte laolaltă cu tine? Când intri într-o baie, oare esenţa ta se udă? Graniţele pot fi trasate pe o hartă, iar aspectul vizibil al fiinţei umane poate fi reprezentat ca oase, muşchi, ţesuturi şi celule. Poate fi făcută o hartă a creierului, reprezentînd felurile în care interacţionează continuu cele 10 milioane de neuroni. Totuşi, în ambele cazuri, hărţile nu sunt teritoriul însuşi. Esenţa, fiinţa şi iubirea care fac să existe fiinţa umană au o viaţă a lor, care începe şi se sfîrşeşte cu aceeaşi invizibilă conştiinţă.

— Pot să te văd ca pe un nor de energie, i-a spus Merlin lui Arthur. Şi tu mă poţi vedea astfel, dar nici acesta nu eşti tu cel adevărat. Nu e vorba decât tot de materie, doar că la un nivel mai subtil.

— Ce fel de energii? a întrebat băiatul.

— Să le numim lumină şi umbră, care te înconjoară şi se schimbă în funcţie de felul în care gândeşti şi în care simţi. Lumina este diferită atunci când eşti fericit sau trist, inspirat sau

obosit, incitat sau plictisit. Unii oameni trec prin această lume ca lumini strălucitoare, alţii, ca umbre cenuşii. Dar indiferent de cât de strălucitoare ar fi lumina, ea nu este la fel de reală precum liniştea din interiorul tău.

— De ce eu nu mă văd pe mine însumi în felul în care mă vezi tu? a întrebat Arthur.

— Pentru că energiile acestea slujesc ca învelitori. Unele sînt dese, altele transparente şi nu există doi oameni care să fie înveliţi exact la fel. Dar cu toţii arătaţi ca nişte nori umblători.

Până când nu-ţi decojeşti sufletul de învelitori, nu îţi vei da seama de miezul etern şi limpede care se găseşte în centrul tău. ”