Filozoful şi matematicianul
francez René Descartes, un
contemporan al lui Galilei, care este privit astăzi drept tatăl filozofiei
moderne, a declarat că cea mai bună metodă de cunoaştere a lumii ar fi prin
împărţirea ei în două: lumea obiectivă sau materială, guvernată de principiile ştiinţei,
şi lumea subiectivă, a minţii şi a sufletului, care este domeniul bisericii. Descartes
este în mod special celebru pentru maxima Cogito
ergo sum (Gândesc, deci exist).
Dar, adevărul este că partea cu gânditul i-a cam dat de furcă, după cum le-a
dat de furcă multor oameni de ştiinţă în secolele ce au urmat. Cum anume gândim?
De unde ne vin gândurile? Cum generează conştienţa particulele de materie ce
constituie creierul nostru? Răspunsurile la aceste întrebări deschid o lume
complet nouă a posibilităţilor legate de ceea ce putem realiza în viaţă.
O lume într-un atom
În generaţiile ce le-au
urmat lui Galileo şi lui Descartes, sir Isaac
Newton a dus mult mai departe ideea că natura este o maşinărie, detaliind
legile precise care guvernează-i modul de funcţionare. Fizica clasică şi de
fapt toată ştiinţa modernă se sprijină pe această fundaţie creată de Newton. Legile
mişcării, definite de el, au făcut posibilă dezvoltarea tehnologiei moderne, de
la simplele motoare cu aburi, până la sondele spaţiale care analizează probe din
solul planetei Marte. În cele din urmă însă, oamenii de ştiinţă au atins
limitele abordării newtoniene a lumii. Pe măsură ce instrumentele lor au
devenit mai sofisticate, explorarea din ce în ce mai profundă a lumii fizice
i-a condus în inima atomului, acolo unde natura realităţii s-a dovedit a fi
cu totul diferită de orice şi-ar fi imaginat Newton şi Descartes. Spre sfârşitul
secolului XX, savanții au început să cerceteze interiorul
nucleului atomului şi au fost şocaţi să descopere că la nivel subatomic lumea
fizică nu se comportă deloc aşa cum a afirmat Newton. De fapt, atomul
însuşi s-a dovedit a fi un soi de iluzie. Cu cât savanţii îl priveau mai îndeaproape,
cu atât părea să nu se afle acolo în realitate. În momentul în care viziunea
asupra atomului s-a scindat, fundamentul fizicii clasice s-a dezmembrat şi el.
Viziunea noastră asupra modului în care funcţionează lumea a suferit o
transformare radicală.
Totul este energie
Când rostiți numele Albert Einstein, la ce vă gândiţi?
Probabil la coama sălbatică de păr alb sau la fotografia celebră
în care fizicianul scoate limba. Sau poate gândiţi, pur şi simplu: geniu. Dar,
oricare ar fi imaginea pe care o aveţi în minte, cu siguranţă veţi menţiona şi formula
E = mc2. Cum se face că o formulă matematică referitoare la o teorie
sofisticată poate fi atât de celebră, încât şi cei care n-au nicio legătura cu ştiinţa
o pot recunoaşte imediat? Pentru că, prin această simplă ecuaţie, Energia
egal masa ori viteza luminii la pătrat, Einstein a sfărâmat secole de gândire
şi a modificat radical viziunea asupra modului de funcţionare a lumii.
Unul dintre motivele pentru
care ideea lui Einstein a avut un asemenea impact transformator este că, pentru
prima dată, s-a demonstrat că energia şi materia nu numai că sunt legate, dar se
şi pot transforma una în cealaltă. Astfel, lumea elegantă şi dintr-o bucată a
fizicii clasice newtoniene a fost obligată să se dea la o parte şi să facă loc
lumii vagi, ciudate, aproape de neimaginat a fizicii cuantice. Fizica cuantică studiază
modul în care funcţionează lumea la cea mai mică scară, la un nivel sub cel al
atomului. Când oamenii de ştiinţă au început să studieze natura realităţii la o
scară din ce în ce mai mică, s-a întâmplat ceva cu adevărat ciudat. Cu cât pătrundeau
mai adânc în realitate, cu atât aceasta părea să dispară din imagine. Căutarea
celei mai mici particule de materie a dus la descoperirea unor mici pachete
de energie distincte şi totuşi evazive, pe care fizicienii le-au denumit cuante.
Descoperirea magistrală a
lui Einstein se reduce la următoarele: Totul este energie. O piatră, o planetă,
un pahar cu apă, mâna ta, orice poţi atinge, gusta sau mirosi este alcătuit din
molecule, care sunt alcătuite din atomi, care sunt alcătuiţi din protoni,
electroni şi neutroni care, la rândul lor, sunt făcuţi din nimic altceva decât
pachete de energie. Iar ceea ce au descoperit fizicienii are absolut totul de a
face cu felul în care vă veţi crea viaţa pe care-o visaţi. Pentru că, odată ce ştim că totul este energie, că nu există
absolut nicio diferenţă între materie şi energie, graniţele între lumea fizică şi
lumea gândurilor noastre încep şi ele să dispară.
Citind gândurile lui Dumnezeu
În decadele care au urmat teoriei
lui Einstein, noua fizică cuantică a început să scoată la iveală lucruri foarte
ciudate. Micile pachete de energie - cuantele - demonstrau
comportări bizare, inclusiv abilitatea neaşteptată de a se influenţa reciproc,
o proprietate numită combinare.
În cartea sa, Ştiinţa
şi câmpul akashic,
fizicianul Ervin Laszlo descrie o serie de experimente desfăşurate de
specialistul în detectoare de minciuni Cleve
Backster. Acesta a prelevat câteva celule sanguine albe din gura subiecţilor
şi le-a cultivat într-o eprubetă. A mutat apoi culturile în locuri îndepărtate,
la cca 7 mile distanţă. A ataşat detectoare de minciuni culturilor şi
a efectuat a serie de experimente cu subiecţii săi. Într-unul dintre aceste
teste, el arată subiectului un program de televiziune care descria atacul
japonez de la Pearl Harbor din 1941. Subiectul era un fost puşcaş marin care
chiar s-a aflat la Pearl Harbor în timpul atacului. Atunci când a apărut pe
ecran chipul unui puşcaş marin, faţa subiectului a trădat o reacţie emoţională şi,
exact în acelaşi timp, acul detectorului de minciuni aflat la 7 mile distanţă
de locul experimentului s-a mişcat, exact cum ar fi făcut-o dacă ar fi fost branşat
la persoana în cauză şi nu la o eprubetă aflată la mare depărtare, conţinând o
cultură din sângele acesteia. Cum e posibil un asemenea lucru? În limbajul
fizicii cuantice, particulele din corpul puşcaşului marin sunt conectate încă
sau combinate una cu cealaltă şi, oricât de departe s-ar afla una de cealaltă,
ele vor continua să se influenţeze reciproc. De fapt, acest efect pare să aibă
loc cu o viteză mai mare decât viteza luminii, ceea ce încalcă una dintre
regulile de bază ale lui Einstein. Oamenii de ştiinţă au denumit aceasta
capacitate năucitoare de conexiune instantanee nonlocaţie. Einstein avea un termen mult
mai puţin tehnic atunci când se referea la ea. Îi spunea acţiune
înspăimântătoare de la distanţă.
O descoperire bizară: gândul influenţează materia
La 20 de ani după
activitatea revoluţionară a lui Albert Einstein a avut loc o altă revoluţie
globală, la fel de cutremurătoare ca şi cea provocată de el. A început cu doi
dintre primii pionieri ai lumii cuantice, fizicianul danez Niels Bohr şi protejatul său, Werner
Heisenberg. Bohr şi Heisenberg au
studiat comportamentul enigmatic al acestor particule subatomice şi au descoperit
că, dacă priveşti adânc în interiorul atomului, vezi că aceste particule
invizibile sunt ca niște pachete de posibilitate. Fiecare
particulă subatomică pare să existe nu ca un lucru solid şi stabil, ci
mai degrabă ca potenţial al uneia din stările posibile. Principiul
incertitudinii al lui Heisenberg spune că nu pot fi măsurate toate
proprietăţile unei particule subatomice în acelaşi timp. De exemplu, dacă poţi înregistra
informaţia despre locul în care se află protonul, nu-i poţi determina viteza
sau traiectoria; dacă-i stabileşti viteza, nu-i poţi determina poziţia
exactă.
Lucrările lui Bohr şi Heisenberg
sugerează că, la nivelul său cel mai de bază, materia nu este încă nimic
concret. La scară subatomică, conform acestei noi înţelegeri, realitatea nu
este alcătuită din substanţă solidă, ci din câmpuri de potenţial - mai mult o colecţie
de schiţe posibile ale unui obiect decât obiectul în sine. O particulă va
prelua caracterul specific al unui obiect material numai atunci când
este măsurată sau observată. De fapt, ceea ce este chiar şi mai bizar este
faptul că simpla intenţie de a măsura particulele, chiar fără a o face efectiv,
afectează particulele respective! Dintr-o dată,
subiectivitatea (acţiunea conştienţei asupra unei bucăţi de materie) devine o componentă esenţială a naturii realităţii însăşi.
Câmpul punctului zero
După ce savanţii au
continuat explorarea dimensiunilor la scară foarte mică, s-au trezit intr-un final
în fata a ceva cu adevărat năucitor. Termenul pe care l-au găsit pentru a-l
defini este câmpul punctului zero, pentru că la acest nivel
infinitezimal pare să existe un fel de forţă care se menţine chiar şi la
temperatura de zero absolut, când toate formele cunoscute de energie dispar. Aici, dincolo de nivelul
energiei înseşi, există un nivel şi mai elementar. Câmpul la acest nivel nu mai
este energie, dar nici nu este un câmp al spaţiului gol. Poate fi
cel mai bine descris, după cum și-au dat seama fizicienii, drept un câmp al informaţiei. Altfel spus, oceanul nediferenţiat
din care apare energia pare să fie o mare de conştienţă pură, din care energia
apare în zone de grupare, ici şi colo. Conştienţa este materialul din care este
alcătuit Universul. Materia şi energia sunt doar două din formele pe care le
ia conştienţa. Ervin Laszlo numeşte acest câmp care susţine şi leagă toate
lucrurile câmpul A, în semn de respect faţă de vechiul concept vedic al
înregistrărilor din Akasha, un depozit non-fizic al întregii cunoaşteri din
Univers, inclusiv al experienţelor umane. Psihologul Carl Jung l-a numit inconştient
colectiv. A fost intuit şi descris pe parcursul a mii de ani de istorie
umană printr-o multitudine de termeni şi imagini. Ştiinţa a reuşit doar în ultimele
decade să ajungă la acelaşi nivel cu ceea ce a fost intuit dintotdeauna, dar nu
a putut fi explicat în întregime.
Laszlo spune: Anticii ştiau
că spaţiul nu este gol; este originea şi amintirea tuturor lucrurilor care
există şi au existat vreodată. Aceasta intuiţie este acum redescoperită
de ştiinţa avansată ca fiind un pilon central al lumii ştiinţifice a
secolului XXI. Aceasta va schimba profund concepţia despre noi înşine şi lume. De fapt, a schimbat deja profund imaginea despre noi înşine şi despre lumea noastră şi va continua să schimbe în mod
radical abordarea vieţii şi a afacerilor noastre.
Gândul creează totul
Deci, ce încerc eu să spun? Că tot
ceea ce există este creat de gând? Că acest Gând creează lumea fizică? Da,
asta este exact ce vreau să spun. Gândurile nu numai că sunt importante,
dar ele creează materie. Gândul este originea tuturor lucrurilor. Şi gândurile voastre
sunt originea destinului, succesului sau insuccesului vostru. În capitolele următoare
vom trece pas cu pas prin acest proces de creare a afacerii la care visaţi, în primul
rând prin cooptarea celei mai puternice forţe din Univers: credinţa.
Cea mai puternică forţă din Univers
Dacă ideea că Universul este
alcătuit din gând pare extraordinară, iată ce e cu adevărat uimitor: scara puterii la care ne referim e impresionantă, dincolo de orice imaginaţie. Universul pare a fi
structurat ca o serie de niveluri/straturi, ca un fel de ceapă sau asemeni păpuşilor
ruseşti montate una în cealaltă: în interiorul organismelor găsim celule, în celule
- molecule, apoi atomi indivizibili, apoi electroni şi protoni, apoi
quarci, bozoni, mezoni, fotoni, leptoni... şi, cu cât lumea este mai mică, cu atât
mai multă forţă găsim înmagazinată în ea. Cu cât pătrundeţi mai adânc în natură, cu atât mai
dinamică devine ea. Cu cât mai adânc e nivelul
la care ajungeţi, cu atât mai mare e puterea pe care o găsiţi. Să luăm de
exemplu puterea reacțiilor chimice: ea operează la nivelul
moleculelor şi atomilor. Puterea nucleară, care e de un milion de ori mai mare, operează la nivelul nucleului atomic, care e de cca un
milion de ori mai mic. Totuşi, chiar şi nivelul nuclear păleşte în comparaţie
cu nivelurile profunde pe care le explorează fizica cuantică a zilelor noastre.
Conform lui Laszlo, câmpul punctului zero are o densitate a energiei de 1094
ergi/cm³, adică de 10 mii de miliarde de miliarde de miliarde de miliarde de
ori mai mult într-un singur centimetru cub de spaţiu gol decât există în
toată materia din Universul cunoscut. Şi asta numai într-un centimetru cub de spaţiu
gol! Imaginaţi-vă cât ar cuprinde un vas de un litru.
Cum vă poate ajuta ştiinţa cuantică să vă construiţi afacerea
visată
În 1902, doi ani după ce
fizicianul Max Plank a
stabilit termenul de cuantă pentru a descrie miezul realităţii luminii, un
tânăr autor britanic pe nume James Allen
a scris o cărticică intitulată După cum gândit-a omul, al cărei titlu
este inspirat din versetul biblic După cum gândeşte omul în inima sa, aşa
este el. La momentul respectiv, puţină lume i-ar fi asociat pe cei doi şi munca
lor dar, cu înţelegerea ulterioară a descoperirilor secolului, acum putem
vedea legătura. În timp ce oamenii de ştiinţă au petrecut tot restul secolului urmând
orizonturile deschise de pionieri ca Planck, Einstein, Bohr şi Heisenberg, care
au condus în final la vidul cuantic, filozofi ca Napoleon Hill, Earl Nigthingale şi Bob Proctor au lucrat pentru a articula aplicarea acestei teorii în
lumea practică a realizărilor umane.
Ideea că gândurile noastre
au un impact direct, cauzal asupra realităţii a fost luată în seamă, dar întotdeauna
a părut ceva ce oamenii raţionali nu pot înghiţi, o idee care dă naştere la şi mai
multe întrebări decât răspunsuri. Ţineţi minte cantitatea năucitoare de putere
ce rezidă în acel centimetru cub de spaţiu gol sau conştienţă? Ştim acum că spusele
lui Victor Hugo: Nu există nimic mai puternic decât o idee al cărei timp a
sosit, sunt mai mult decât o metaforă. El s-ar putea să nu-şi fi dat seama
de acest lucru la momentul respectiv, dar ne-a lăsat o descriere literară a
modului în care funcţionează realitatea. Gândul este cea mai puternică forţă din
Univers. Gândurile noastre sunt factorul de control a ceea ce manifestăm şi creăm
în viaţa noastră.
Ideea precede lucrul
Această idee stă la baza
felului în care a apărut casa visurilor mele, şi la baza fiecărei afaceri pe
care am construit-o. Acelaşi lucru se întâmplă cu fiecare om de afaceri care
are o viziune şi aplică aceste tehnici şi strategii. A început ca o imagine, o
idee în mintea mea şi, până să-mi dau seama, o şi trăiam! Ştiinţa
ne spune că dedesubtul
a tot ce ştim despre lume se află un câmp de conştienţă pură, de
miliarde de ori mai puternic decât orice energie măsurabilă, şi că acest
câmp
de conştienţă absolută ştie tot ceea ce se întâmplă, oriunde şi
pretutindeni în
Univers, instantaneu şi cu precizie absolută. Lucrul aceasta
nu este mult diferit de genul de descrieri pe
care le-au făcut de milenii oamenii în încercarea de a pătrunde natura
sursei noastre universale, pe care unii dintre noi o numim Dumnezeu.
Oricum aţi
numi-o, imaginea care reiese este aceea a unei lumi legate de o
inteligenţă infinit
de amplă, omnipotentă şi omniscientă, care se află dincolo de toate, în
lumea
fenomenelor ca sursă, autor şi destinaţie finală. Aceasta este lumea
viselor în
care trăim tu şi eu şi este lutul din care dai formă şi viaţă afacerii
tale
visate.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu