Sursa: http://elisabetastanciulescu.ro/cine-sunt/antreprenor-de-idei/
Sunt, prin ceea ce fac efectiv, idea entrepreneur de multă vreme. Însă din 2009 am început să fac aceasta ca ocupație de bază.
De atunci, am acumulat mai mult de 1000 ore de lucru direct cu clienții și am publicat mai mult de 200 de articole de dezvoltare personală. Muncesc îndeosebi ca:
Probabil grație formării mele inițiale în educație și filosofie, sunt un sociolog foarte atipic : mă interesează prea puţin sondajele de opinie, mişcările de masă ori jocurile politice, şi foarte mult raporturile indivizilor cu viața lor împreună. O sociologie subiectivă, ca să folosesc un concept lansat cu aproape un secol în urmă de un român, Dumitru Draghicescu, citat în cele mai prestigioase tratate de sociologie ale vremii sale. Ori o sociologie psihologică, cum scria mai recent sociologul francez Bernard Lahire într-o carte cu același titlu, pe care am și tradus-o în limba română. O sociologie utilizată transdisciplinar, aș spune eu, cu multiple deschideri către antropologie, psihologie, ştiinţele educaţiei, filosofie, coaching, consiliere, mentorat… Sunt și un profesor foarte atipic. Un profesor care te învață ce și cum nu se învață în nicio universitate din România. Un profesor care te focalizează nu doar pe cunoștințele și competențele de specialitate riguroase, ci și pe capacitățile transversale și transferabile (autonomia, inițiativa, automotivarea și autoorganizarea, deprinderile de învățare, munca în echipă etc.). Un profesor care împletește postùrile de expert în ceea ce predă și pedagog cu postùrile de coach, de mentor și de consilier. În 2008, am ales să-mi dau demisia din învăţământul şi cercetarea instituţionalizate (aici, memoriul către Rectoratul Universității). A fost o formă individuală şi discretă de rezistenţă în faţa criteriilor şi standardelor de valoare, calitate, etică practicate, dincolo de discursurile şi documentele oficiale, în aproape toate grupurile care aveau atunci legătură cu învăţământul şi cercetarea socio-umane din România. Când am demisionat, eram profesor titular într-una dintre cele mai prestigioase universităţi din România. Conducător de doctorat. Coordonator al unui masterat internaţional. Membru în comisia naţională de acreditare a titlurilor universitare de profesor şi conferenţiar – calitate în care exigenţele mele “exagerate” i-au supărat pe unii colegi. Coordonator al unei colecţii editoriale de specialitate prestigioase – şi în această calitate exigenţele mele i-au supărat pe unii, chiar dacă recunoșteau că observațiile mele i-au ajutat să dea un plus de calitate cărților lor. Eram activă în cele două mari asociaţii mondiale ale sociologilor. Ultimul studiu ştiinţific scris era în curs de apariţie într-una dintre cele mai prestigioase reviste de sociologie din lume – eram al doilea sociolog român care reușea performanța de a fi acceptat acolo. Şi, poate cel mai interesant aspect, evaluările anonime pe care Rectoratul le recolta de la studenţi mă plasau semnificativ peste media pe facultate, cu toate scorurile foarte aproape de nivelul maxim, deşi eram percepută ca unul dintre cei mai exigenţi profesori – este cunoscut faptul că exigenţa diminuează scorurile acordate de studenţi cadrelor didactice. Nu am regretat nicio secundă faptul de a fi renunţat la o poziţie socială de prestigiu, cu toate avantajele ei. Am ales, și am facut-o nu doar emoțional, ci și foarte raţional, să nu mă adaptez la cunoscutul “trăim în România”, unde orice compromis pare posibil la orice nivel. Am acţionat toată viaţa integru, onest şi vertical, în acord cu valorile şi principiile pe care le afirm, şi găsesc aici toate resursele ca să-mi păstrez respectul de sine şi echilibrul interior : pentru mine, acestea sunt mai importante decât orice poziţie socială şi orice alt avantaj. Mă regăsesc complet în munca pe care o desfăşor acum, când îi sprijin pe oamenii care vor cu adevărat să învețe, fără să-mi ceară note și diplome, pe oamenii care vor să înțeleagă mai multe și mai profund despre ei înșiși și despre lumea în care trăiesc, care vor să descopere și să dezvolte ce au mai bun în ei, ori să găsească soluții constructive și sănătoase pentru cele mai complexe situații de viaţă. Face parte din natura mea să ajut şi să inovez, trăiesc intens fiecare întâlnire cu fiecare om care apelează la mine şi mă simt cu adevărat împlinită când văd cum fiecare descoperă drumuri noi pentru viaţa lui, cum progresează în depăşirea barierelor interioare şi în rezolvarea creativă a problemelor. Iar când ajungi la nivelul de competență-performanță al unui profesor universitar specializat în științe socio-umane, poți – și e obligatoriu, dacă te respecți ca profesionist – să creezi modele de lucru, nu doar să folosești pur și simplu ce au creat alții. Cine nu acceptă că un profesor-cercetător român poate crea modele la fel de eficace în practică precum cele venite ”de afară”, poate să nu mai citească în continuare; eu am dovedit în repetate rânduri că pot atinge performanțe comparabile cu acelea ale unor profesioniști de top din alte părți ale lumii. Am creat o metodă nouă de învățare și dezvoltare personală / dezvoltare a capitalului uman. Nu am creat această metodă nouă de lucru doar pentru că trebuia să creez ceva nou. Noutatea, originalitatea nu sunt scopuri în sine. Și, de altfel, sunt foarte relative: ”Ars inveniendi est ars combinatoria”, scria Pierre Bourdieu în 1980; orice invenție este, de fapt, obținută prin combinarea într-un mod nou a unor elemente deja cunoscute. Am creat-o pentru că niciunul dintre modelele cu care am venit în contact prin lecturi, conferințe, seminarii, grupuri de lucru etc. nu mi s-a părut adecvată condițiilor socio-culturale din România, pe care, ca sociolog, le cunosc destul de bine. DACIAS este prima metodă de învățare și dezvoltare personală / dezvoltare a resurselor umane elaborată pornind de la realitățile românești. DACIAS este și prima metodă transdisciplinară: împletește resurse din coaching, mentorat, consiliere, training, educație și dezvoltare calitativă. De ce să alegi acest model, când ai atâtea altele create în SUA, Anglia, Franța etc.? Pentru că… (citește mai mult) Văd oameni care intră pe uşă dezorientaţi, apăsaţi sau descurajaţi şi ies senini, adesea cu o indescriptibilă dar evidentă alură de pasăre gata să-şi ia zborul. Mi s-a întâmplat să nu recunosc un client, atât erau de schimbate postura lui corporală şi expresia feţei lui după doar o săptămână de la prima noastră întâlnire. Am trăit fericirea să aud : “Mie mi-aţi schimbat viaţa” sau “Parcă acum m-am născut, mi s-a luat o pâclă de pe creier” sau “Abia acum simt că sunt văzut ca un leader adevărat” sau “Eu mi-am cumpărat liniştea aici” sau “Nouă ne-aţi salvat căsnicia” sau “Ne-ai dat înapoi copilul” sau chiar “Dacă nu erai tu, acum aş fi fost cu capul într-un zid”… Sigur că meritul principal le revine lor, celor care lucrează – adesea din greu – cu ei înşişi, pentru a-şi descoperi resursele, pentru a se dezvăţa de obişnuinţe formate în zeci de ani şi pentru a descoperi şi învăţa noi moduri de a gândi şi acţiona, dar nu am de ce să joc o falsă modestie : am şi eu un rol acolo, iar acest rol este acum sensul vieţii mele.
Cred că cel mai bine mă definește această expresie: antreprenor în domeniul ideilor (idea entrepreneur),
lansată de un expert Harvard, John Butman, pentru a numi o carieră
nouă, emergentă în secolul XXI: antreprenori care sunt motivați în
primul rând nu de dorința de a genera cât mai mulți bani, ci de dorința
de a genera o diferență în oamenii din jur și în lume.
|
luni, 3 februarie 2014
Idea entrepreneur
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom)
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu