Starile aceleaa toate, sesizate, oglindite care nu-s ale mele... Unele sunt? (Suntem parte din tot.)
Le preschimb. Le fac povesti.
Ce stiu eu sa fac cel mai bine? Exact asa. Povesti vindecatoare.
"Treci prin teama, când vine de undeva. Treci prin ea". Ai rabdare, cat o imbratisare.
Simti si tu ce se-ntampla in om?
Simt si pamantul.
Tu stii... De-atatea ori le-am crezut ale mele... acum stiu.
Eu sunt ceea ce voiesc sa simt, sa gândesc, sa fiu. Suntem energie, interferam, acolo unde ne situam, cu alte feluri-oameni-energii.
Omul? Cum se simte? In felul in care exprima cuvintele, din faptul ca in care isi spune astfel, gândurile.
Zici povestea de Azi?
Se facea zi noua.
Pamantul se trezea iar, in dimineata.
Undeva, in adâncuri, departe se re-asezau straturi, straturi... Se facea ca cerea ragaz, avea nevoie de acea tacere, tamaduitoare, prin care noul sa se lase vietii, in feluri ocrotitoare.
Arborii intelegeau, se unduiau si asteptau "asezarea". Era asa ca in incuviintarea primaverii de dupa iarna, ce sigur urma- numai sa stii-si copacii-o stiau, ca si iarna "dura".
Pamantul isi simtea trupul, redevenind in vibratie noua.
Cad ghindele prin paduri. Stii?
Pica dar din cer, verde, pamantului. Nu-s coapte, verzi sunt inca.
Din ploi ce-au trecut recent, pamantul isi trimite pe poteci recunostinta, ca-i viu, diminetile racoroase o canta si ele.
Si-a trecut pamantul ploile-n radacini, aud si arborii-n frunze deja, cantul, al picurilor schimbati in seva din ei.
Prin ramuri de august in toi, adie cu prospetime si vantul: respira gand bun copacii toti din paduri.
De bucuria asta,.... vrei sa stii? (S-a bucurat de ploi).
Te cheama padurea si-ti arata bogatii... interioare, tu sa ai rabdare.
Intai...
O veverita iute-iute, te-asteapta pret de vreo trei clipe exacte, ca s-o vezi, inainte sa-si desavarseasca suisul, dintotdeauna drept, sus.
Te-ntampina padurile, la alta-ntalnire, când ai cutezat si-ai pasit iar, cu un salt tot sprintar.
O caprioara. La doua-nfatisari cu tine, prezenta, vine, te priveste, striga ceva cu glas egal in trei reprize, parca sa-i inveti graiul, gândul te-ndruma....(tu-nveti engleza, curent, si pe urma....)... Si-apoi isi vede de ale ei. Zboara, printre copaci, zvelta.
Mai vii inca-o dat'... prin poteci de padure, la alergat?
Poftim, sufletul la incantat, din nou....
Alearga cu luare aminte si vezi drumeagul ce merge-nainte.
A-sa... zaresti cel peticel de cer, lac o fi... ? Ca tare-i limpede si senin.
Mergi cu gândul -tot asemenea, dupa inima si pasii tai, când simti ca vrei sa descoperi ce-i...
Albastru-acesta asa de drag sa fie cerul, sa fie-o apa... musai sa mergi mai aproape sa-l vezi.
Padurile, pamantul, ce mai rasfat dupa ploi...
Se joaca cu copilaria din noi asa de gingas...
Ti-arata tot frumosul, tu sa te lasi....
Te mai si desculti cu picioarele sa simti pulsul? Pe-un colt de verde rasarit parc-anume pentru tine... Ce biiine!
Mergi descult la unison cu viata din tine.
Pe-o buturuga, uimita si zambitoare, o pasare s-a oprit din zbor ca sa creada ce-si vede ochilor... Omul atinge pamantul cu picioarele sale... ce intamplare!
Si-a reusit sa zambeasca. Surad, tii... asa suflete la unison. Ca zborul s-a odihnit ca sa vada precis cum arata un om cu picioarele pe pamant. Pe cuvant!
Despre oameni? Zic... si despre ei.
Imi place-cat de mult-sa privesc oamenii care s-au intalnit fatis cu Dumnezeu, chiar in viata asta. Se poate! S-au intalnit si au primit drept sfat sa fie ei cine sunt.
Au stat de vorba, au ales sa traiasca, sa deschida ochii sufletesti ca sa inteleaga "cum".
Cum ii stii?...
Au in priviri un fel de straluciri ca de ochi de copii. Si au increderea aceea in bine, divina.
Sunt aceia dintre noi care au intuit surasul de soare din picaturi reci de ploi, caci laolalta sunt una, aceia care s-asezat, sa inteleaga, s-au ridicat si merg inainte.
Ma inclin!
S-apoi pasare zboara in drumul ei, iar omul s-asaza si scrie, gand pe hartie.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu