Cum sa uiti un soare care iti zambeste si iti vorbeste?"

"Ma aflam in Egipt, in fata Marii Piramide. Era, toata acoperita cu un strat apreciabil de zapada alba, pura. In varful piramidei era un soare de o stralucire neobisnuita. ma privea zambitor si ma chema sa urc la el. Evident ca nu vorbea dar erau sentimentele care mi se transmiteau, era ceea ce intelegeam eu.
"Hai, ma imbia soarele cu cea mai profunda caldura omeneasca si cu cel mai afabil zambet posibil, vino la mine!
Si am inceput sa fac efortul de a urca prima treapta a piramidei. Era insa prea inalta si pasul meu nu ajungea pana acolo.
Ma aflam in capatul stang al piramidei.
O voce imi spune sa incerc sa urc prin capatul din dreapta. Si am reusit sa urc prima treapta.
In mana mea a aparut apoi un piolet folosit in alpinism. L-am infipt in zapada de pe piramida si m-am agatat de el pentru a ma putea urca.
In acest moment al visului m-am trezit cu acea lumina zambitoare si imbietoare in minte.
[...] O am in permanenta in minte.
Cum sa uiti un soare care iti zambeste si iti vorbeste?"

In cautarea sensului pierdut, D. Constantin Dulcan