sâmbătă, 11 ianuarie 2014

Glanda pineală

Glanda pineală – unde este situată şi de ce avem nevoie de ea
Glanda pineală, numită de asemenea şi epifiză sau corpul pineal este o glandă endocrină micuţă care se află în apropiere de centrul creierului, între cele două emisfere cerebrale. Numele său provine de la forma sa asemănătoare unui con de pin.
Taoiştii spun că glanda pineală este localizată în Locul de Cristal, o zonă în interiorul creierului care conţine glanda pituitară (hipofiza), hipotalamusul, talamusul şi glanda pineală (epifiza).  Ei au convingerea că atunci când aceste glande funcţionează optim, substanţele pe care le produc (hormonii şi neurotransmiţătorii) susţin expansiunea conştiinţei şi permit accesul la lumile paralele paradisiace care există dincolo de realitatea planului fizic.
Glanda pineală este ceasul nostru intern, biologic care ajută organismul să se integreze în ritmurile naturale ale mediului în care trăieşte. Glanda pineală ne spune când trebuie să ne culcăm (chiar dacă noi nu ascultăm ce zice), cum să ne adaptăm modificărilor sezoniere,  când începe pubertatea, etc. Aspecte exterioare cum ar fi temperatura şi lumina, ca şi mesaje interne cum ar fi emoţii, stări ghidează glanda pineală în adaptarea biologiei organismului la mediu. În acest fel starea de spirit, somnul, imunitatea, ritmurile sezoniere, menstruaţia şi chiar îmbătrânirea sunt reglate. Glanda pineală reglează integrarea organismului în ritmurile temporale prin secreţia de serotonină şi melatonină, şi prin comunicarea sa cu hipotalamusul. Melatonina susţine ciclicitatea veghe-somn, creşte abilitatea de a ne reaminti visele, păstrează libidoul,  întăreşte sistemul imun, creşte calitatea somnului, acţionează ca antioxidant, susţine funcţiile sezoniere. Insomniile de obicei le apar între 2 şi 4 dimineaţa, perioada de timp în care de obicei se secretă melatonina. Secreţia redusă de serotonină duce la apariţia depresiilor.
Pentru a supravieţui variaţiilor ciclice ale mediului, organismele de pe planetă au nevoie de mecanisme nu doar pentru detectarea modificărilor mediului în care trăiesc dar de asemenea pentru anticiparea lor. În absenţa unei chei explicite din mediu, organismele au nevoie de un semnal intern asupra schimbărilor ce urmează să apară pentru a realiza modificările adaptative din timp la nivelul biologiei organismului. Glanda pineală este senzorul extrem de fin pentru detectarea acestor modificări şi iniţierea reglajelor fiziologice necesare.
Dr. Rick Strassman, autorul unei monografii despre dimetiltriptamină (DMT) – considerată molecula spiritului, a observat printre alte aspecte că glanda pineală produce DMT în timpul naşterii,  al morţii, în timpul experienţelor spirituale, mistice, şi chiar din timpul morţii clinice însoţite de fenomene NDE (near death experiences). Această particularitate „chimică” se corelează cu ideea susţinută de Orient că glanda pineală este un portal de legătură cu dimensiunile spirituale, arătând faptul că glanda pineală este implicată nu numai în adaptarea organismului fizic la mediu dar şi a fiinţei umane în totalitate, adaptarea structurilor sale la mediul subtil, energetic şi spiritual în care trăieşte. În momentul naşterii şi al morţii, precum şi în fenomenele NDE, sau în experienţele mistice fiinţa respectivă suportă sau realizează o translaţie a conştiinţei sale în alte planuri decât era până atunci. Şi tocmai activitatea intensă a glandei pineale, tradusă prin secreţia importantă de DMT pe care o realizează, permite adaptarea fiinţei la noile planuri în care ajunge.
Când glanda pineală funcţionează armonios conferă fiinţei starea de bine, echilibru interior, tendinţa către spiritualitate şi atitudinea YANG în viaţă. Când această glandă endocrină nu funcţionează armonios sau este chiar blocată, apar ataşamentul exacerbat faţă de lumea materială şi frica de moarte.
O „diagramă a tonurilor emoţionale” a fost prezentată de L. Ron Hubbard în anii ̓̓50. Aceasta consta într-o listă de emoţii care aveau numere corespunzătoare fiecărei emoţii, pentru a indica nivelul vibraţional specific. Ideea de bază era că o persoană tinde să rezoneze în jurul unui anumit ton emoţional, care ar caracteriza comportamentul său şi nivelul de însufleţire. Dr. John Whitman Ray a realizat în anii ̓80 o îmbunătăţire a acestei diagrame arătând corespondenţa tonurilor emoţionale cu sistemul endocrin. Partea acestei diagrame care se referă la glanda pineală o redăm mai jos.
Glanda endocrină
Emoţia caracteristică (pt starea armonioasă şi dizarmonioasă a glandei):
Expresia normală determină:
Inhibarea  funcţionării normale determină:
Observaţii:
Pineală Starea armonioasă conferă: entuziasm, interes
Starea dizarmonioasă conferă:
conservatorism, plictiseală
Înţelepciune, viziune, perceptivitate,
înţelegere,intuiţie,
inspiraţie,
imaginaţie,
revelaţie,
extaz.
Absenţa creativităţii, a viziunii, intuiţiei şi imaginaţiei Traductor neuroendocrin: traduce impulsurile celeste/terestre, luminoase/magnetice – via hipotalamus – în hormoni hipofizari. Controlează percepţia, ceasul biologic, ritmurile circadiene şi dorinţa sexuală.
Glanda pineală şi energia electromagnetică
Glanda pineală realizează integrarea organismului uman în ritmurile temporale, arătând că este un senzor suficient de sensibil la modificările mediului exterior. Dar uneori o perturbare consistentă a calităţilor mediului exterior poate afecta funcţionalitatea acestei glande. Spre exemplu interacţiunea glandei pineale cu energia electromagnetică solară – în cazul furtunilor solare, adică în cazul unei cantităţi rapid crescute de energie electromagnetică în atmosfera terestră, determină un exces de melatonină, care va genera somnolenţă sau dimpotrivă hiperactivitate.
Efectele ulterior în cascadă ale influxului masiv de energie electromagnetică de la soare sunt în mod normal de scurtă durată, incluzând dureri de cap, palpitaţii, modificări ale dispoziţiei, şi stare de disconfort în general. Gândirea haotică sau confuză, şi de asemenea comportamentul imprevizibil cresc în aceste perioade. Furtunile solare pot influenţa emoţiile ducând la o amplificare a lor, atât a celor benefice cât şi a celor mai puţin benefice.
Sistemele HAARP uzează şi ele de energie electromagnetică a cărei creştere în atmosfera terestră, în cazul utilizării acestor sisteme, va determina afectarea funcţiei glandei pineale. Astfel, modificarea stării organismului pe care o produce acţiunea sistemelor HAARP este oarecum asemănătoare celei datorate furtunilor solare, cu diferenţa că durerile, stările proaste sau modificările de gândire care apar durează atât timp cât sistemele respective sunt în funcţiune, nu sunt de scurtă durată ca în cazul furtunilor solare, şi că aceste sisteme nu amplifică stările/trăirile benefice, ci invers.
Atât lumina cât şi energia electromagnetică invizibilă scad conversia serotoninei în melatonină. Deşi mecanismele sunt incomplet descrise, alterarea în producerea de melatonină datorită luminii par a fi aceleaşi ca cele datorate expunerii la câmpurile electromagnetice.
Cauzele care determină blocarea glandei pineale
Orice chist sau calcifiere care apare la nivelul glandei pineale arată că există anumite blocaje energetice la acel nivel. Studiile realizate de diferiţi cercetători au arătat că astfel de formaţiuni – chisturi, calcificări – pot apare la orice vârstă.
Diferite publicaţii afirmă că în general calcificările glandei pineale apar după vârsta de 12 ani sau după apariţia pubertăţii. Dar există studii care au observat că aceste calcificări pot apare în proporţie de 3% la copiii de 1 an, 7,1% la cei de 10 ani şi 33% la adolescenţii de 18 ani.
Mult înainte ca aceste calcificări să apară în glanda pineală, anumite convingeri devin solidificate în mintea noastră, cu alte cuvinte  mintea dobândeşte „abilitatea” de a „întări” idei, concepte, păreri. Astfel noi nu mai suntem capabili să vedem şi să luăm în considerare vastul număr de posibilităţi care există în afara viziunii noastre contractate, înţepenite. Ne putem întreba de ce ar apare aceste calcificări şi la copiii mici, la care încă nu există un sistem de gândire independent şi bine pus la punct? Fiecare fiinţă umană vine cu o anumită zestre KARMA-ică în ceea ce priveşte modul de a gândi. Iar deprinderea minţii de a se împietri, de a se solidifica, ca efect al  încăpăţânării excesive, al lipsei de flexibilitate, o luăm cu noi de-a lungul vieţilor până hotărâm să ne transformăm. Efectul „calcificării” ideilor, gândurilor este blocarea imaginaţiei noastre şi a capacităţii de a găsi soluţii şi de a crea legături între idei. Reîntoarcerea la o imaginaţie expansivă şi la un proces de gândire liber, lipsit de limitări ne realiniază cu potenţialul nelimitat al creaţiei, dezvăluindu-ne iluzia „matrix-ului” în care trăim. Aşa cum calcificarea pinealei poate fi reversată odată ce substanţele şi hormonii necesari sunt produşi în creier, modificarea sistemul nostru de credinţe, gânduri şi emoţii poate crea o „decalcifiere”, o „de-solidificare” a activităţii minţii, fapt care va suţine expansiunea conştiinţei în acest plan şi în celelalte.
Una din substanţele care „ajută” la apariţia calcificărilor în glanda pineală este florul. Glanda pineală absoarbe mai mult flor decât orice alt ţesut sau organ din corp. Cum scăpăm de florul din apă? Prin filtre cu osmoză inversă. Fierberea apei nu ajută la îndepărtarea florului, ci îi creşte concentraţia.
Chimistul cercetător Charles Perkins a fost trimis de guvernul SUA pentru a certifica adevărul asupra florurării apei. Acesta a descoperit că: „chimiştii germani (din anii ̓30) au inventat un plan foarte ingenios şi cu bătaie lungă pentru controlul maselor, plan care a fost supus aprobării şi ulterior adoptat de Consiliul General German. Acest plan era de a controla populaţia din orice zonă prin administrarea unor substanţe prin apa de băut… În această schemă de control al maselor, florura de sodiu ocupa un loc important. .. Oricum, şi eu vreau să fac aceasta să fie foarte clar, adevăratul motiv din spatele florurării apei este de a reduce rezistenţa maselor faţă de dominare şi control şi pierderea libertăţii…Admistrarea de doze repetate de cantităţi foarte mici de flor va conduce în timp la reducerea puterii individuale de a rezista dominării, prin otrăvirea lentă şi narcotizarea acestei zone a ţesutului cerebral (glanda pineală –n.n.), şi va face persoana respectivă supusă voinţei celor care vor să îi guverneze… Aceste aspecte mi-au fost dezvăluite de către un chimist german care a fost unul din oficialii marelui concern din industria chimică IG Farben şi era o figură importantă în mişcarea nazistă la momentul acela… Spun acestea cu toată sinceritatea şi competenţa unui om de ştiinţă care a petrecut 20 de ani realizând cercetări în domeniul chimiei, biochimiei, fiziologiei şi patologiei florului… Orice persoană care bea apă florurată artificial pentru un an sau mai mult nu va mai fi niciodată aceeaşi persoană, din punct de vedere mental sau fizic”.
Pe lângă flor, alimente cum ar fi zahărul, produsele înalt procesate, organismele modificate genetic, mercurul afectează puterea şi receptivitatea glandei pineale. De aceea este extrem de important să fim atenţi la ceea ce mâncăm şi să nu evităm să citim toată lista de ingrediente a produselor alimentare pe care le cumpărăm.
Un alt aspect important care poate afecta glanda pineală este deficitul de lumină. Lumina naturală este un „aliment” important pentru sănătate, deficitul său determinând alterări ale secreţiei hormonilor glandei pineale. Studiile au arătat că o lipsă a luminii naturale şi expunerea prelungită la lumină artificială conduc la insomnie, anxietate, depresie, agresivitate şi boli degenerative.
După studiile mai multor cercetători glanda pineală, în cazul majorităţii oamenilor, funcţionează minimal sau mai bine zis doarme. Aceasta se datorează mai multor factori, din care cei mai importanţi sunt:
1.poluarea vizuală – televizor, lumină artificială, computer, etc.
2.expunerea la frecvenţe electromagnetice – telefonie mobilă, sisteme HAARP, etc.
3.consumul de flor (pastă de dinţi, apă potabilă) şi de clor (apa potabilă)
4. mercurul existent în amalgamurile dentare, în vaccinuri (timerosalul folosit ca agent de conservare), în carnea de peşte şi în fructele de mare (datorită apei poluate în care trăiesc acestea)
5. anumite pesticide care sunt utilizate la creşterea legumelor şi fructelor
6. alcoolul şi fumatul
7. îndulcitori artificialii (aspartam, ciclamat etc.), zahărul rafinat, diverse E-uri, deodorantele, anumite substanţe chimice utilizate în soluţiile pentru curăţat sau în spray-urile de cameră.
S-a observat că o persistenţă a emoţiilor negative cum ar fi frica, furia, şi sentimentul de negare a propriei fiinţe psihic afectează în mod negativ glanda pineală.
Deblocarea, stimularea, hrănirea glandei pineale
Dacă glanda pineală nu funcţionează sau funcţionează minimal, suntem orbi faţă de dimensiunile spirituale ale vieţii. Am putea spune că suntem „tăiaţi” de la mesajele pe care am putea să le primim din lumile spirituale, pline de dragoste şi vindecare, atunci când această glandă nu funcţionează bine. deGlanda pineală va produce în mod natural propriul DMT când va fi total funcţională. Atunci vom fi capabili să rămânem în majoritatea timpului într-o stare vizionară.
Curăţirea glandei pinealei este absolut necesară pentru cei care doresc să îşi dezvolte percepţiile lor multidimensionale. Câteva aspecte de bază pentru detoxifierea pinealei:
- mercurul poate fi eliminat din organism prin utilizarea zilnică de chlorella, iarba de grâu verde şi spirulină. De asemenea, coriandrul consumat zilnic ajută la eliminarea mercurului din creier.
- mâncarea organică care să aibă o predominanţă raw-vegan este foarte utilă pentru detoxifierea pinealei.
- ciocolata raw – este stimulentă şi detoxifiantă pentru glanda pineală, şi de asemenea are o acţiune antioxidantă puternică.
- consumul de alimente cu vibraţie înaltă – seminţe de cânepă (Hemp seeds), camu camu (Myrciaria dubia), acai (Euterpe olareacea, o specie de palmier), spirulina, chlorella şi iarba de grîu verde, susţine funcţionarea normală a glandei pineale.
Există plante şi remedii care sunt menţionate de mai mulţi autori ca fiind de mare ajutor pentru energizarea şi buna funcţionare a glandei pineale. Dintre acestea menţionăm: wood betony (Betonica officinalis sau Stachys officinalis), gotu kola (Centella asiaica), brahmi (Bacopa monnieri), shankapushpi (Convolvulus pluricaulis), jatamansi (Nardostachys jatamansi, nard), gingko biloba, vacha (Acorus calamus), santal şi uleiul esenţial de santal, ashwagandha (Witania somnifera), germenii de alfalfa, germenii de grâu, pătrunjelul, pepenele galben, sucul de ananas, uleiul de măsline, lecitina, tămâia, extractul sau sucul de noni, uleiul esenţial de trandafir, uleiul esenţial de lavandă, uleiul esenţial de mir, uleiul esenţial de ienupăr, uleiul esenţial de muşeţel albastru.
O mare parte din aceste remedii, dar mai ales gingko biloba, uleiul esenţial de santal şi de tămâie cresc fluxul sanguin spre/în glanda pineală. S-a observat că creşterea fluxul sanguin în această zonă, care implică creşterea oxigenării zonei, are anumite efecte benefice asupra întregului organism: reîntinerirea sistemului imun, îmbunătăţirea somnului şi a sănătăţii sexuale, echilibru interior, eliminarea sindromului de oboseală cronică, atitudine pozitivă, experienţe spirituale înalte.
De asemenea există alimente bogate în melatonină care pot susţine sau suplimenta funcţia pinealei. Printre acestea se numără: cireşele montmorency, iarba de grâu verde, iarba de orz verde. Festuca arundinacea este denumirea botanică pentru planta numită popular păiuş înalt şi este considerată de anumiţi autori ca având cel mai mare conţinut de melatonină dintre toate  plantele. Alte alimente bogate în melatonină sunt: lapte, migdale, plante leguminoase, curmale uscate, struguri, porumb, orz, ovăz.
Punctul de reflexoterapie corespunzător glandei pineale se află situat în mijlocul degetului mare al piciorului – chiar în mijlocul spiralei ce se observă pe pielea degetului, iar la mână zona reflexogenă pentru epifiză este  în mjlocul spiralei pe buricul degetului mare.
Meditaţia yoghină profundă, consumul de mâncare organică adecvată, odihna bună,  vizualizarea şi conectarea la energia pozitivă a vieţii, contactul cu natura, consumul de plante şi remedii care susţin şi energizează pineala sunt necesare pentru îmbunătăţirea funcţiei acestei glande. De asemenea, expunerea frecventă la lumină naturală, la lumina soarelui, timp de minim 20 de minute, va ajuta la stimularea glandei. Doar să nu uitaţi să vă scoateţi ochelarii de soare şi, eventual, pălăria. Atunci când este trezită, glanda pineală aduce printre altele abilitatea de a călători în planurile astrale la voinţă, de a explora alte dimensiuni, de a prevedea viitorul, de a primi informaţii de la fiinţe din alte planuri şi de a experimenta stări foarte profunde în meditaţie.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu