Despre meditatie

„Meditaţia este calea regală ce conduce la desăvârşire, la  eliberare (MOKSHA).

Ea elimină orice suferinţă, orice mâhnire. Meditaţia conferă viziunea Unităţii

şi percepţia directă a Unicităţii.“                                                       Swami Sivananda

A medita este în primul rând un mod de “a fi

”

Meditaţia este  o împlinire a strădaniei spirituale.

Noi suntem inainte de toate spirit

Sufletul nu este decât rareori activ în circumstanţele vieţii obişnuite. Diferenţa dintre funcţiile pe care personalitatea omenească obişnuită le îndeplineşte şi acţiunile realizate cu sufletul este faptul că, în primul caz, o singură funcţie este activă în timp ce celelalte sunt ignorate sau suprimate; în cel de al doilea caz, întreaga noastră fiinţă în aspectul său esenţial se trezeşte la momentul potrivit pentru acţiune şi nimic nu este exclus din aceasta. Foarte rar noi acţionăm cu sufletul trezit, însă atunci când acţionăm astfel, chiar şi într-o formă mai atenuată, trăim o fericire incomparabilă.

Cele mai superficiale manifestări ale sufletului prin canalele personalităţii umane pot fi percepute, de exemplu, în entuziasmul extatic trăit în artă. În astfel de trăiri, noi uităm de propria noastră fiinţă şi devenim una cu obiectul experienţei noastre. Acesta este motivul pentru care arta poate să focalizeze atenţia atât de intens, făcându-ne să uităm de orice altceva pe timpul cât acea manifestare artistică se desfăşoară sau ne captează atenţia.

Sufletul ni se trezeşte uneori în viaţa de zi cu zi

Şi în viaţa de zi cu zi există unele momente în care sufletul se trezeşte. Acestea sunt momentele în care trăim emoţii foarte intense. Atunci, întreaga noastră fiinţă este pusă la unison în acţiunea respectivă, şi în aceste cazuri logica impusă de intelect şi etichetele generate de lume şi prejudecăţi nu mai valorează nimic. Este adevărat că, cel mai adesea, aceste momente trec neobservate, pentru că imediat după ce acel moment de împlinire şi de pură manifestare a Existenţei, apare uitarea care ne determină să ne orientăm din nou către exterior.

Această trăire de culme este de multe ori foarte scurtă şi foarte puţin conştientizată, dar ne poate permite, atunci când suntem atenţi, să trecem dincolo de conjunctura efemeră care a generat-o şi să pătrundem în realitatea profundă a esenţei sufletului nostru – Sinele Divin.

Alchimia trezirii sufletului

Toate aceste elemente legate de modul de a trăi evenimentele existenţei de zi cu zi au în comun dualitatea dintre suferinţă, oboseală, saturaţie pe de o parte şi fericire, împlinire, energie nesfârşită, efervescenţă, de cealaltă parte. Cel care face această diferenţă este sufletul care atunci când este adormit face ca fiinţa să experimenteze neajunsurile vieţii de zi cu zi, iar atunci când este trezit şi activ transformă alchimic toate aceste aparente neajunsuri, în stările opuse lor.

Motivul este foarte simplu: atunci când acţiunea porneşte din suflet, chiar dacă este realizată prin simţuri, minte sau corp, care sunt expresiile lui distorsionate, unitatea pe care o generează este irezistibilă, pentru că sufletul se hraneste din insasi esenţa întregii noastre fiinţe şi numai exprima doar o anumită capacitate, facultate sau funcţie a personalităţii. Cât timp există o manifestare parţială, ceea ce este ignorat, ceea ce rămâne deoparte va fi o sursă de neîmplinire şi nefericire. Când însă totul este cuprins într-o manifestare armonioasă şi dătătoare de împlinire, apare transformarea plenară a existenţei noastre într-o existenţă divină, pentru că aceea scânteie de dumnezeire a cărei expresie este sufletul îşi regăseşte prezenţa în tot ceea ce o înconjoară. Dispare atunci însăşi sursa suferinţei şi neîmplinirii care este dualitatea.

Starea de bucurie extatică pătrunde totul

Concluzia acestor idei expuse până acum este faptul că atunci când sufletul este cel care acţionează, “iluminat” de constiinta Sinelui, nu mai există conştiinţa a ceva exterior, nici măcar a propriei noastre personalităţi, şi de aceea bucuria experimentată este o stare plină de încântare şi de farmec care cuprinde în ea totul. Putem, de asemenea, să observăm că meditaţia este o manifestare a sufletului trezit şi nu o funcţie a minţii. Aceasta explică de ce meditaţia ajunge sa fie, atunci când este corect practicată, o sursă de fericire şi nu o cauza de oboseală şi plictiseală.

Meditaţia poate fi învăţată şi apoi practicata spontan sau intr-o maniera formala, efectele ei urmând după aceea să se manifeste din ce in ce mai mult  şi în viaţa de zi cu zi. În meditaţie, sufletul nu se manifestă prin intermediul simţurilor, minţii sau al corpului, deşi impactul acţiunii sale poate fi resimţit şi în aceste structuri. De aceea, meditaţia trebuie să pornească întotdeauna mai întâi dintr-o centrare în suflet, în acea senzaţie intimă de A FI care caracterizează existenţa fiinţei conştiente.

Deşi acest A FI cuprinde omul privit ca un întreg, cu toate structurile sale grosiere sau subtile, el are întotdeauna un centru care poate fi localizat în zona pieptului. Deşi starea de conştienţă pare a fi legată mai mult de cap şi de activitatea mentală, sentimentul de A FI se centrează mereu în inimă, care este atât motorul vieţii fizice, cât şi centrul vieţii spirituale.

Sursa: http://liviugheorghe.wordpress.com