Inregistrari audio-exercitii: Aleg sa traiesc Azi

Inregistrari audio-exercitii: Aleg sa traiesc Azi

Asa sa fie! Si asa este! Ai grija tu de tine intai

Dor (a) O amintire in alb-negru, vie

Crâmpeie ca acesta apar puține din colecții de amintiri.

Avea cam cinci-șase ani,  avea serbare. Și răbdare.

Cu un șorțulet albastru, un soi de fustiță  cu bretele, o bluză ușoară,  părul ca soarele de strălucitor, în înserare,  tuns scurt, cu ochii mari, de atenție, doar-doar o ști ce să facă atunci când urma să-și spună poezia... aștepta. Simțea că urmează să exprime cumva ce-ar fi de rostit în fața părinților. Să recite și ..să mai facă ceva? Să fie ”la fel”, ca toți copiii-model. Cuvintele se vor înșira așa rostite corect și curgător cum a învățat, mai rămâne de știut ce-o să facă sufletul de dincolo de vocea ei, cum o să se descurce? Stingher așa...

Nu prea are în minte o imagine cum să fie, că cine-ar fi ea, cu adevărat, pare c-ar vrea să uite.

Dora la grădiniță? Chiar așa! (Doruță dragă, așa și-ar zice azi...)

Semicercul, de fapt o semilună de emoții, de copii.

 Locul Dorei e  undeva aproape de centrul său, al semicercului, alături de o fetiță cu funde albe, impecabile ce-i aranjau minunat două codițe și un chip frumos... Aceste-imagini  mai înfloresc.

De câte ori privește fotografia alb-negru, Dora recunoaște sentimentul de atunci. Retrăiește iar.

Poezia? Ce poezie recitase?

 Cum se simțise colega cu părul minunat aranjat în fundițe, la fel și  Dora,  .. simți.  Drept pentru care, a reluat fior cu fior fiecare trăire pe care a perceput-o ea, cu lacrimi în ochi, adevărate.

Lacrimi care deși străluceau în ochii ei erau dintr-o altă energie, luate ca- mprumut. Era ca..atunci când te uiți înaintea ta, cu sentimentul ușurat că mai e cineva care-ți deschide calea, te învață,   vezi gesturi ”care se fac” la intrarea într-un loc-sanctuar. Acolo unde cei ce știu și cunosc urmează ritualurile corecte: pasul dintâi, pasul următor.. și tot astfel..până ai încheiat. Da’ ai fi fost tu și-aici, când ai fi știut.

Ce credea fetița?Voia să fie ca toți copiii? Voia să placă?

Copiii se plac la vârsta asta pe ei?

Tu, te placi? Cu temei și adevăr, ori cum? Ș-acum?

Și... ce-avem noi aici?

Dora, un pici cu frici de apariții la  scenă deschisă. O fetiță, un fel de Lizucă, căreia Patrocle îi sta în gând-protector și pe care-l uitase, fix la moment fantastic și important; mai avea să zâmbească cu încredere și să rostească tare, așa cum se face, cu hotărâre la o asemenea manifestare de  artiști.. 

Cred că era șoim! Nu prea zbura când era între oameni. Când putea, îi plăcea să privească, să înțeleagă.

E de înțeles? Era prima sărbătoare de anvergură, cu spectatori mulți, cu atâția ochi asupra ei, deodată

Ce să facă?

Fiindcă îî  plăcu ce văzu atunci când a urmărit-o pe colega cu codițe, adoptă pe loc modelul de succes. Ochi, recgi și inimă simți clipele toate.  Până la ultimul detaliu, doar fizic, diferită. Fundițe, ea n-avea. Părul mai lung știe că i-ar fi plăcut și ei. S-ar fi simțit frumoasă ?

Și ce dacă era cu lacrimi asezonat. N-a simțit și n-a văzut minunea de cinci ani și ceva, decât că ..se descurcă. Mai are puțin și încheie.. și să nu uiite de ochii care or să izvorască dintr-o dată ca două râușoare mici -mici.

Dora ”s-a simțit aliniată”. A mers!

Până spre serbarea asta, amintirile o poartă spre bunici și satul unde-a colindat câțiva ani:  libertate, și-n pași și-n minte, din alte timpuri învățată parcă.

Se scalda în liniște.

Copil cu tăcere în afară și cu-atâta acțiune interioară, se simțea câteodată străjer al adevărurilor -comori.

Tăcerile erau scânteietoare. Dialoguri multe se purtau adânc. Întrebări.

Vedea atâtea răspunsuri, simțea experimentări acolo în inima ei. 

Se potrivea destul de rar și puțin cu alți copii. 

Mult îi plăcea pe uliță, unde la fel., observa oamenii. Primea plăcinte calde.  Învățase când se fac și uneori s-arăta mușteriu. Apărea din senin:

”Mai faci plăcinte, mătușă?”

”Ia poftește, că-s acu’ calde, le-am scos din cuptor! Parc-ai știut, copilă, la timp ai apărut!”

De-aici din univers și  până la a se obișnui între oameni din multe puncte de vedere, a fost un salt urias.  De înțeles, l-a înțeles prin experimentare. Încercare-eroare, reluare. Alegeri-decizii, care veneau din interior. 

Rar, asculta de ceva din afară. Ș-acum se gândește..și dacă era de urmat vreun sfat?

Așa s-a făcut și poezia de serbare, recitată model. Model de tot!

Poate azi știe.  Știe sigur că teama dată la o parte, i-ar fi lăsat inima să -i șoptească cum să recite ea din sinea ei, cum să se poarte, exact cum este ea. Și cum e ea? E minunată!

Atunci..? Mai rămânea să se nască serenitate. S-a născut.. vulcan. Ce zic? Unicitate care are sigur o explicație, undeva.

Unde-s evenimentele care s-aducă a lavă-nflorită de-un munte în lume?

Înainte, în viață, firește... Vin de parcă ar fi fost înadins consemnate-n poveste.

Ș-amintește -zice-un gând, reluat și-acum, că și-o poartă-ar fi simțit să sară încă dinainte de-a se naște.

Poftim amintire!

Ani buni mai târziu, amintindu-si îndeletnicirea asta, a și făcut antrenamente, specializată pe săritura în înălțime. Și la proba de viteză s-a remarcat.

De-aici e sigur altă poveste explicativă a prezentului... Om mai vedea!

Ești adult? Fii oglindă cu o vorbă bună copilului de lângă tine. Hai și-o-mbrășișare, căci se simte bine... Poți trăi această experiență și cu pruncul răbdător ce odihnește încă într-un loc din inimă, cu tine. Poate să-i fie drag ...

Deschidere spre interior -comoara

Dor(a): A sti cum

Nu, nu știu cum încă.
Trăiesc cum și  aflu. Călătoresc cum și înțeleg.
Despre  a fi. Sunt.

Dor(a): Inceput

Dimineață. Trezireaaa...!

... Nu se putea hotărî.

Oare experiențele din trecut, catalogate drept Nu-uri, erau din start, pasibile de încă o învinovățire? De câte ori poți să simți aspru o răsucire de gând a conștiinței neștiute? Sau...toate lecțiile trăite, unele chiar trasate la indigo, fiindcă pe vremea aceea xeroxul era dorință, prin rezultatul lor defineau deja o rezolvare?

Așa gândea în ultima vreme Dora despre câteva momente-experimentări de minte tratate cu eticheta eșec. Cum de le rememora? Uite-așa: a aducere-aminte de ea. Stăteau de vremi aici concentrate. Și de ce veneau acum ca ninsorile albe și multe? Sufletul le trezise, inimii s-asculte, minții să le îmbrățișeze. Dorei? Să cuteze.

Azi, tocmai azi si-a mai amintit ceva grozav... Contează motivul! Tot ce trăim are un substrat clar... Și murmura ca pentru întărire: "mai știi? motivația din spatele acțiunii? Aceea e importantă... Hai, te iartă... Ia din rază de soare căldură și du-o într-o îmbrățișare.. Fă-o cum știi tu, în răcoare de râu, limpezime. Și adu-o la tine."

Dora privi spre geam. Ghici?

Pe cer se înalță iar soare. Se simte asta din lumina zilei, fără ca el să se zărească fățiș. Îi-l imaginezi? Pare alt, însă-i tot el, cel ce a mai parcurs odată drumul pe seninul cer, zi după zi, în fiecare zi. A acționat din nou, e bine că știi!

Privind înspre lumină care vine subtil în camera ei, Dora gândește: ”zi nouă. Să coborâm cu picioarele pe pământ.” Așa-și zise gând și încă picioarele-i răbdau timp să coboare-n papuci pe covor.

”Bine-bine! Azi încep.. pun laolaltă ideile. Iau exercițiul scrierii cu inima și purced călătoria asta destul amânată. Cât de mult să însemne să scrii o primă pagină de carte? Pare ca o zi neîncepută.

O dimineață, lumina de la soare și acordajul cu inima la viața-să-i zicem nouă? S-o trăim proaspăt? Hai...”

Și-amintește într-un zâmbet despre visul din noaptea trecută.

”Am visat trandariri. Erau doi boboci proaspeți ca roua și-n culori pulsând de prezent. Surâdeau de-un gând parcă. Frumoși, vii. După meditația de dinainte de somn, s-a răsfățat în odihnă. Florile ei preferate? Trandafirii...? Și ei, atâta vreme cât au rădăcinile alături de ei. Și iarba!

”Toate florile îmi plac! Zâmbetele lor sunt pline de culoare. Aș putea să spun că le prefer în grădini de infinite de ori, pe câmpuri, tot nesfârșite bucurii-surori ba cu chipuri înviorate cu-mprumut din galbenul plin de cântec al astrului de sus. Florile? Ca ele, câte nu-s?”

Visul cu trandafirii e-așa o potrivire! Precum se deschid diminețile ei, aici se petrece o înflorire: se deschide o filă de carte. Se trezește la viață o viață. Ca o dimineață!

”Aleg să trăiesc Azi? Ce-i cu acest gând?”

Ei bine, întâi de orice Dora crezuse, la perceperea lui că are de îndeplinit o misiune. Și are precis. Numai că...Testase în timp vreo câteva ipoteze, de care s-a eliberat.

Gândul recent, gândul curând care-a persistat s-ar defini... ”Recunoaște-te tu în filele cărții vieții tale. Dă-ți sens, prin sensul divin din sufletul tău. E-o cale.”

Un exercitiu practic

Bucura-te de Azi!

”Ieri, am primit un apel telefonic supărător și am privit cum mintea mea a luat-o spre un colț îndreptandu-se spre frica si indoiala.

-Stai un pic, mi-am spus cu voce tare, aceasta este calea care duce la miracole??
Mi-am întors mintea, stanga-mprejur, cu intentie de mers într-o direcție mai bună.
Gânduri inteligente.
Credința într-un rezultat mai bun.
Încrederea în natura iubitoare de viață.
Aha! Totul este potrivit pentru a alinia stele –mai multe ganduri ProViata.”
 Cheryl Richardson