Am auzit o anecdota despre o mare mistica sufista, Rabia al Adawia. Intr-o zi pe inserate, oamenii au gasit-o in strada, cautand ceva. Era batrana, avea vederea slaba, asa ca vecinii au venit sa o ajute. Au intrebat-o: „Ce cauti?”.
Rabia a raspuns: „Imi caut acul. L-am pierdut”.
Vecinii au dat sa l-caute, dar si au dat seama imediat ca drumul era foarte mare iar acul era ceva foarte mic. Asa ca au intrebat o pe Rabia: „Te rugam sa ne spui unde l-ai pierdut, locul exact, caci altfel e greu sa-l gasim. Drumul e mare si putem sa cautam mult si bine pana sa-l gasim, daca o sa-l gasim. Unde anume l-ai pierdut?”.
„In casa”, a raspuns Rabia. „Atunci de ce il cauti aici?” au intrebat ei. „Fiindca aici e lumina, iar inauntru nu e”.
Aceasta anecdota e foarte semnificativa.
Te-ai intrebat vreodata ce cauti?
Ai considerat vreodata ca e important sa meditezi adanc pentru a sti ce cauti?
Nu.
Chiar daca in unele momente de visare ai avut o idee vaga despre ceea ce cauti, nu ai stiut niciodata precis ce anume este.
Nu l-ai definit inca.
Daca incerci sa-l definesti, cu cat capata mai mult contur cu atat mai mult iti dai seama ca nu e nevoie sa-l cauti.
Cautarea poate continua numai intr-o stare de imprecizie, de lipsa de claritate, de visare; cand lucrurile nu sunt clare continui sa cauti, impins de un indemn launtric, tras de un imbold insistent.
Stii una si buna: trebuie sa cauti.
E o necesitate launtrica.
Dar nu stii ce cauti.
Si daca nu stii ce cauti, cum sa gasesti?
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu